Material scris de Dr. Oana Pop, Medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice – Hyperclinica Medlife Oradea, pentru platforma Despreobezitate.ro.

Denumirea de DENUTRIȚIE, reprezintă varianta franceză pentru SUBNUTRIȚIE, cu alte cuvinte pentru malnutriția prin deficit caloric.

De multe ori în practica medicală, sunt mentionați toți cei trei termeni , adică – DENUTRIȚIE, SUBNUTRIȚIE ȘI MALNUTRIȚIE – , ceea ce nu este neaparat greșit, dar nici cu totul corect, dat fiind semnificația care nu este identică.

Prin denutriție sau subnutriție, se înțelege o stare patologică, care se definește printr-un deficit ponderal, care poate surveni, în urma ingestiei inadecvate de nutrimente, tulburări de metabolism, pierderi anormale de nutrienți prin diaree, în concluzie este secundară unei balanțe nutritive negative a organismului.

Conform OMS, diagnosticul de denutriție, este apreciat prin indice de masă corporală sub 18,5 kg/m2 ( la adultul cu vârsta cuprinsă între 18-75 ani). Trebuie precizat că, diaganosticul poate fi mascat de edeme și că trebuie diferențiat de starea de „slab constituțional”.

Subnutriția se dezvoltă în mai multe stadii. În primul rând, nivelurile nutrienților în sânge și țesuturi se modifică, fiind urmate de modificări în funcționalitatea biochimică și structura intracelulară. În final apar semnele și simptomele.

Oriunde în lume, categoriile de populație, care prezintă cel mai înalt risc de denutriție sunt:

  • Copiii mici și sugarii = prezintă un necesar ridicat de energie și nutriemente esențiale, astfel încât, aceștia prezintă un risc particular de subnutriție. În cazul în care există un deficit de vitamina K, nou-născutul poate prezenta boala hemoragică a nou-născutului, o boală cu potențial letal. În cazul unui sugar hrănit exlusiv la sân, a cărui mamă este vegetariană, poate prezenta un deficit de vitamina B12.
  • Senectutea = înaintarea în vârstă chiar și atunci când boala sau carența alimentară este absentă, duce la sarcopenie și debutează de regulă după vârsta de 40 de ani, determinând o pierdere de masă musculară de aproximativ 10 kg la bărbați și 5 kg la femei. Cauzele cele mai frecvente sunt lipsa activității fizice și a aportului de alimente, precum și creșterea de citokine – în special Il 6. La bărbați, cauza principală este scăderea nivelului de hormoni androgeni. Îmbătrânirea duce la scăderea ratei metabolice bazale, prin reducerea masei de grăsimi libere, reducerea greutății corporale totale, înălțimii și masei osoase și creșterea grăsimii corporale, de la 20% la 30% la bărbați și de la 27% la 40% la femei.
  • Persoanele cu venituri mici – sărăcia este o cauză frecventă de deprivare alimentară, ceea ce duce la subnutriție;
  • Pacienții cu tulburări cronice ale apetitului – anorexia nervoasă/ bulimia nervoasă/ tulburări de comportament alimentar;
  • Convalescența după boli severe.

Din punct de vedere a cauzei determinate, denutriția se clasifică în:

  • Primară = cauzată de lipsa accesului la hrană;
  • Secundară = produsă prin imposibilitatea temporară sau definitivă, a unor persoane de a se alimenta, deși există posibilități economice, generale și personale.

Simptome. Diagnostic

Simptomele variază în funcție de cauză. Astfel se pot observa modificări în funcție de sisteme și localizare, după cum urmează:

  • Se constată subțierea firului de păr sau căderea părului, chiar cu albirea prematură;
  • La nivelul unghiilor se observă coilonichia;
  • Din punct de vedere al vederii, poate fi afectată vederea de noapte;
  • La extremități se pot observa edeme;
  • Din punct de vedere neurologic pot surveni parestezii “în mănușă”, tetanie și deficite senzoriale și congnitive și chiar demență;
  • La nivel musculo-scheletal se observă emacierea mușchilor, deformări osoase, durere și tumefiere articulară.

Diagnosticul se bazează pe cumularea informațiilor rezultate în urma:

  • Anamnezei medicale și nutriționale = trebuie să includă întrebări despre alimentele ingerate, modificări recente ale greutății corporale, factori de risc pentru denutriție, inclusiv medicamente și alcool;
  • Examen fizic = trebuie să includă măsurarea greutății și înălțimii, examinarea distribuției grăsimii corporale și măsurători antropometrice ale masei corporale slabe. Acesta trebuie să se concentreze pe semnele deficitelor nutriționale specifice dar și pe semnele afecțiunilor care predispun la deficite nutriționale, precum problemele dentare. Trebuie evaluat și statusul mental, deoarece depresia și tulburările cognitive pot duce la scădere în greutate;
  • Teste de laborator = aduc puține beneficii. Cel mai utilizat test este măsurarea albuminei serice. Scăderea acesteia dar și a altor proteine pot indica o deficiență proteică. Pe măsură ce subnutriția evoluează, albumina scade lent, în schimb prealbumina, transferina și proteina de fixare a retinolului scad rapid.

Profilaxie. Tratament

Cea mai importantă strategie este reducerea sărăciei și îmbunătățirea educației nutriționale și a măsurilor de sănătate publică.

Tratamentul aplicat este în funcție de stadiu, de vârstă, de complicații și de deficitul nutrițional preexistent.

Prognosticul

La copii, mortalitatea variază între 5 si 40%. Decesul survenit în primele zile de tratament se datorează dezechilibrului electrolitic, infecției generalizate, hipotermiei, insuficienței cardiace.

La adulti, cu excepția situațiilor când apar insuficiențe de organ, tratamentul duce la vindecare.

 

Bibliografie:

  1. Manualul Merck, editia a XVIII a, pg 10 – 15
  2. Tratat Român de Boli Metabolice, editat de Viorel Șerban, vol 2, pg 423- 440

 

Sursa foto: Claudiu Szabo