Academia Europeană pentru Asistenți Medicali lansează înscrierile pe loc pentru programul de studii universitare pentru asistenți medicali. Astfel, în data de 14 iulie 2021, toți cei interesați să urmeze o carieră medicală sunt așteptați la Spot Admission. Conceput astfel încât să simplifice procesul de admitere, Spot Admission este un eveniment de admitere bazat pe un interviu la finalul căruia candidații care au obținut cel puțin 7,50 la examenul de Bacalaureat și care dețin cunoștințe avansate de limba engleză (minim nivel B2) vor ști dacă au fost sau nu admiși la facultate.
În parteneriat cu Universitatea Coventry, Academia Europeană pentru Asistenți Medicali oferă acces la un program de licență de 3 ani, cu specializarea de Asistent Medical Generalist.
„Programa de studii și diploma emisă la finalul facultății sunt identice cu cele ale unui student care studiază în Marea Britanie, însă, foarte important, costurile de școlarizare sunt la mai puțin de jumătate. În plus, dacă situația și performanța academică o permit, studentul poate avea costuri zero pe întreaga durată a școlii”, Dan Cârciumaru, Manager Programe Educaționale la Academia Europeană pentru Asistenți Medicali.
Studenții admiși beneficiază de îndrumarea profesorilor de la Universitatea Coventry, care a obținut Gold Standard în 2019 în învățare și predare și a cărei facultate de asistenți medicali și moașe este considerată a treia din Marea Britanie, conform Guardian 2019.
Academia Europeană pentru Asistenți Medicali beneficiază de un campus propriu, construit sub forma unui mini-spital dotat cu echipamente high-tech, care permit replicarea diferitelor scenarii clinice: manechine umanoide robotice de ultimă generație care pot simula orice simptom sau condiție medicală supusă studiului, de la dilatarea anormală a pupilelor, până la stopul cardio-respirator. Manechinele sunt dotate cu circuite interne de lichide, fapt ce permite simularea recoltării de probe biologice. În timpul examenelor practice, manechinele-simulatoare sunt controlate de profesori de la distanță, din camere de examinare și observare, conform temelor propuse. În plus, studiul clasic al anatomiei este ajutat de utilizarea ochelarilor AR, care permit observarea sistemelor corpului uman cu ajutorul hologramelor de înaltă definiție.
„Deschidem o nouă sesiune de înscrieri pentru toți cei care își doresc o carieră în domeniul sănătății. Prin programele noastre educaționale, studenții beneficiază de o formare practică riguroasă, într-un centru de simulare ultra-modern, dotat cu simulatoare de ultimă generație. De asemenea, au în permanență acces la know-how-ul asistenților seniori din Rețeaua REGINA MARIA, precum și al profesorilor de la Universitatea Coventry, bucurându-se astfel de o experiență de învățare unică. La finalul ciclului de studiu, absolvenții noștri vor avea siguranța unui loc de muncă în Rețeaua de sănătate REGINA MARIA și o diplomă de licență recunoscută internațional”, a declarat George Radoicovici, Decanul Academiei Europene pentru Asistenți Medicali.