Oamenii de ştiinţă australieni au anunţat dezvoltarea unui dispozitiv pentru măsurarea glicemiei în cazul diabeticilor sub forma unei benzi noninvazive care verifică nivelul de glucoză din salivă, informează Reuters.

Diabeticii, pentru a-şi monitoriza nivelul glicemiei, trebuie de obicei să se înţepe în deget de mai multe ori pe zi cu o lanţetă şi apoi să pună o picătură de sânge pe o bandă de testare. Cum este de aşteptat, unii bolnavi de diabet evită procedura dureroasă minimizând numărul testelor.

Noul test funcţionează prin integrarea unei enzime care detectează glucoza într-un tranzistor, care transmite apoi prezenţa glucozei, potrivit lui Paul Dastoor, profesor de fizică la Universitatea Newcastle din Australia, care a condus echipa de cercetători.

Întrucât materialele electronice din tranzistor sunt cerneluri, testul poate fi realizat prin imprimare, la un cost scăzut, a mai spus Dastoor.

”Sfântul Graal al măsurării glicemiei este procedură noninvazivă”, a spus Dastoor. ”(Acest test) deschide posibilitatea testării nedureroase, la costuri scăzute, a nivelului de glucoză şi sperăm că va aduce un viitor mai bun pentru bolnavii de diabet”, a precizat el.

Noul test, a spus Dastoor, a fost creat din întâmplare, în timp ce oamenii de ştiinţă lucrau la un proiect referitor la celule solare.

Proiectul a obţinut finanţări de 4,7 milioane de dolari din partea guvernului australian, destinaţi construirii unui centru în care să fie produse trusele de testare după ce vor trece de testele clinice.

Dastoor a mai precizat că tehnologia ar putea fi totodată transferată în domeniul testării anti-COVID-19 şi al testelor alergologice, hormonale, precum şi pentru depistarea cancerului.

Universitatea colaborează deja cu Universitatea Harvard la un test pentru depistarea COVID-19 folosind o tehnologie similară, însă ceea ce îi entuziasmează pe oamenii de ştiinţă este potenţialul pe care senzorii îl prezintă pentru realizarea altor teste.

”Cred că va schimba felul în care ne raportăm la dispozitivele medicale în special în ceea ce priveşte senzorii, întrucât pe aceştia îi putem imprima la un cost remarcabil de scăzut”, a subliniat Dastoor. AGERPRES

 

Foto: (c) University of Newcastle / Handout via REUTERS