Ziua conștientizării Hipercolesterolemiei Familiale a fost înființată în 2012 de FH Foundation pentru a crește gradul de conștientizare a hipercolesterolemiei familiale la nivel mondial și este marcată anual pe 24 septembrie.

Anul acesta, în cadrul Zilei Mondiale dedicate Hipercolesterolemiei Familiale (FH Awareness Day), FH Europe va organiza un webinar, care își propune să răspundă la următoarele întrebări:

 1. Cum a schimbat inovația speranța de viață și calitatea vieții pacienților cu HF și a familiilor acestora?

 2. Cum ne putem imagina viitorul HF și care este rolul pacienților și al cetățenilor?

 3. Ce rol vor juca datele și tehnologia în gestionarea HF?

 4. De ce ar trebui pacienții/cetățenii să fie interesați de inovație și medicină personalizată în cardiologie?

Webinarul va fi moderat de dr. Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină și membru în board-ul FH Foundation.

Agenda evenimentului include speakeri recunoscuști la nivel internațional, precum Prof. Hans Lehrach, directorul Institutului Max Planck pentru Genetică Moleculară, și Președintele EAS, Prof. Kausik Ray.

ÎNSCRIERILE SE FAC AICI

Hipercolesterolemia familială (FH) este o afecțiune ce apare frecvent, afectează populația la nivel mondial și poate fi fatală.

Hipercolesterolemia familială (FH) este o boală genetică caracterizată prin niveluri extrem de ridicate ale colesterolului cu densitate scăzută (LDL-C) și prin predispoziția de a dezvolta afectare cardiovasculară aterosclerotică cu debut precoce.

Boala este la fel de frecventă ca diabetul de tip 1 dar în prezent este subdiagnosticată.

La nivel mondial 34 milioane de persoane sun efectate, iar 90% din cazuri sunt nediagnosticate.

Există teste simple pentru diagnosticarea hipercolesterolemiei familiale (FH) și tratamente eficiente la prețuri accesibile pentru scăderea colesterolului LDL pentru a preveni bolile cardiace și accidentul vascular cerebral. Astăzi, doar aproximativ 15-20% dintre persoanele cu FH sunt diagnosticate și unele dintre ele nu primesc suficient tratament.

Mai multe detalii despre campaniile organizate cu ocazia Zilei Mondiale a Hipercolesterolemiei Familiale găsiți pe: https://thefhfoundation.org/september-24-is-fh-awareness-day.