200 de clujeni vor beneficia în lunile iulie și august de investigații medicale gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de prostată, prin proiectul „Fă pasul care-ți schimbă viața” un program de screening al cancerului de prostată inițiat de UroPoint și susținut de Spitalul REGINA MARIA Cluj. Campania, ce are loc în perioada 01 iulie – 30 august, este destinată bărbaților cu vârsta cuprinsă între 50 și 65 de ani.

Programul de screening are două obiective: primul este reducerea mortalităţii, iar al doilea este creşterea calităţii vieţii pacienţilor care suferă de această boală.

În Romania, screeningul pentru cancerul de prostate nu este o rutină. Din acest motiv, în momentul diagnosticului multe cazuri sunt în stadiu avansat local sau metastatic. Cancerul de prostată reprezintă una dintre cele mai importante probleme de sănătate ale bărbatului cu vârsta peste 50 de ani, fiind cea mai frecventă malignitate şi a doua cauză oncologică de deces după cancerul pulmonar, în rândul bărbaților.

Incidenţa cancerului de prostată a cunoscut o dinamică deosebită în ultimii 20 de ani după introducerea în practica medicală a programelor de screening bazate pe determinarea antigenului prostatic specific (PSA). De exemplu, în 1995 erau diagnosticate 2.6 milioane de cazuri noi de cancer şi se înregistrau 1.6 milioane decese de cauză oncologică, la nivel european, cancerul de prostată fiind a două cauză de malignitate după cancerul pulmonar. Aceste valori reprezentau la acel moment, pentru cancerul de prostată 11% din totalul malignităţilor la bărbati şi 9% din decesele de cauză neoplazică.

Cancerul de prostată se dezvoltă foarte lent și afectează în mod deosebit bărbații mai în vârstă. Aproximativ 6 din 10 cazuri sunt diagnosticate la barbații peste 65 de ani, boala fiind rareori depistată înainte de 40 de ani, iar vârsta medie la momentul diagnosticării este de 66 de ani. În acest context, medicii specialiști recomandă ca începând cu vârsta de 50 de ani fiecare bărbat să înceapă să se informeze cu privire la riscul de a dezvolta cancer de prostată și să discute cu medicul urolog despre importanța realizării testelor de screening necesare.

Conform celor mai recente studii efectuate de Societatea Americană de Cancer, de-a lungul vieții 1 din 7 bărbați riscă să dezvolte cancer de prostată. Dacă în 1995, când erau diagnosticate în Europa 2.6 milioane de cazuri noi de cancer şi se înregistrau 1.6 milioane decese de cauză oncologică, cancerul de prostată reprezentând și atunci a două cauză de malignitate după cancerul pulmonar, în anul 2023 pacienții pot beneficia de evoluția extraordinară a medicine și a tehnicilor medicale de prevenție.

În cadrul campaniei „Fă pasul care-ți schimbă viața”, consultul va fi realizat gratuit de către echipa de medici specialiști urologi de la UroPoint, iar testul PSA (Antigen specific prostatic) este pus la dispoziție tot gratuit, în cadrul Spitalului REGINA MARIA Cluj.

“Programul de screening afirmă că acesta este crucial în diagnosticul formei localizate la nivelul prostatei, cu impact extrem de important asupra mortalităţii. Dacă pacientul ar aştepta până la apariţia simptomelor sau până tuşeul rectal ar fi pozitiv, mai puţin de un sfert ar fi diagnosticaţi în stadiu de boala localizată la nivel de organ. Cei care se pronunţă împotriva screening-ului argumentează că unii din pacienţii diagnosticaţi nu sunt de fapt în forma localizată sau că sunt forme care nu sunt active biologic”, susține Prof. Univ. Dr. Nicolae Crișan – chirurg de excelență în urologia robotică și laparoscopică, în cadrul Spitalului REGINA MARIA Cluj.

Screening-ul presupune efectuarea tuşeului rectal şi determinarea valorii PSA, vizând bărbații cu vârsta cuprinsă între 50 și 65 de ani, care sunt asimptomatici, dar care deja dezvoltă boala într-un stadiu incipient.

“Screening-ul în medicină este definit ca un serviciu de sănătate publică adresat membrilor unei populaţii bine definite, care sunt  asimptomatici şi cărora li se aplică un test prin care se identifică persoanele la risc. Ulterior, prin investigaţii specifice se stabileşte diagnosticul final şi indicaţia terapeutică corespunzătoare. Deşi screening-ul are potenţialul de a salva vieţi sau de a îmbunătăţi calitatea vieţii prin diagnosticul precoce al unor boli severe, nu este un proces perfect. Poate reduce riscul de a dezvolta o boală sau complicaţiile ei, dar nu oferă garanţia completă a protecţiei. În orice program de screening există un minimum de rezultate fals pozitive şi fals negative”, mai explică  medicul.

Prin determinarea valorii PSA şi efectuarea tuşeului rectal se pot stabili pacienţii care prezintă riscul dezvoltării de cancer de prostată. Pentru această categorie de pacienți se efectuează puncţie biopsie prostatică cu examenul anatomopatologic, prin care se stabileşte clar diagnosticul.

“Testele de screening ajută la descoperirea cancerului de prostată în stadii incipiente, înainte de apariția simptomelor. Cancerul de prostate poate fi foarte ușor depistat în cele mai incipiente faze ale bolii, mai ales ca în majoritatea cazurilor vorbim de adenocarcinoame, tipuri de cancer care încep în celulele care produc și eliberează mucus și alte fluide. Valoarea PSA este cel mai bun factor predictor pentru suspiciunea de cancer de prostată, în comparaţie cu tuşeul rectal sau ecografia endorectală. Diagnosticul de cancer de prostată non-palpabil la tuşeu este dependent de valoarea serică a antigenului prostatic. Medicii care susţin testul PSA spun că este singurul mod prin care cancerul de prostată  poate fi diagnosticat înainte de a depăşi prostata”, completează Dr. Florentin Dobrotă, medic primar urolog în cadrul UroPoint.

Pacienții se pot programa pentru consultul gratuit în cadrul Clinicii UroPoint și pentru testarea PSA oferită de Spitalul REGINA MARIA Cluj, prin intermediul call center-ului UroPoint (telefon 0364 915 sau 0364 431 001).