Prima ediție a conferinței „ Rinichiul-un prieten pe viață!”, eveniment medical care va avea loc în format hibrid: online și fizic la Pullman World Trade Center, București, în data de 28 octombrie 2023. Acest eveniment științific, organizat în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, are scopul de a crea spațiul necesar unui forum de discuții colegiale.

Se știe că nefrologia este una dintre specialitățile medicale cu interacțiune permanentă cu numeroase domenii medicale, necesitând o colaborare permanentă cu specialiști diverși precum: urologi, cardiologi, gastroenterologi, dermatologi, reumatologi, pneumologi, anatomo-patologi, chirurgi, diabetologi, infecționiști.

La eveniment vor fi prezenți distinși conferențiari ai lumii medicale românești care vor împartăși din experiența proprie și vor vorbi despre  noutățile medicale din domeniile în care activează fiecare.

“Privim această nouă conferință de nefrologie ca pe o provocare pentru întreaga elită medicală, sperând într-o dezbatere ştiinţifică de înaltă ţinută, într-o atmosferă plăcută, interactivă şi colegială. Vă invităm să fiți alături de noi la acest eveniment medical de nefrologie, o specialitate medicală cu conencitivate multiplă și cu implicații profunde asupra practicii medicale curente”, au declarat oraznizatorii.

Detalii despre eveniment și înscriere pe: https://conferintemedicale.ro/produs/rinichiul-un-prieten-pe-viata/.