MedicAI, platforma bazată pe tehnologia AI care revoluționează interacțiunea medic – pacient va fi subiectul întâlnirii Comunității Asociațiilor de Pacienți din 28 iulie, începând cu ora 14.00, pe platforma Zoom. Dragoș Nanuti, Head of Business Development MedicAI, ne va explica cum putem ajunge mult mai rapid la medic, fără bariere de distanță sau cum putem transmite dosarul nostru electronic pentru o a doua opinie.

Orice persoană își poate deschide un cont GRATUIT de pacient pe platforma MedicAI, ulterior putând salva în platformă toate investigațiile sale medicale. Datele sunt sub controlul pacientului, doctorii putând vizualiza documentele doar cu acordul acestora. Platforma dezvoltă și module dedicate medicilor și clinicilor medicale, permițând în acelaşi timp şi colaborarea medicilor direct în cloud, atât între ei, cât şi împreună cu pacienţii lor.

Participarea se realizează prin completarea Formularului de participare disponibil AICI.

Detalii suplimentare despre dezbatere puteți vizualiza pe Pagina întâlnirii, disponibilă AICI.

Întâlnirile Comunității Asociațiilor de Pacienți – Caspa.ro au loc în fiecare lună și au ca principal obiectiv dezbaterea problemelor cu care se confruntă reprezentații asociațiilor de pacienți din România și identificarea unor posibile soluții, care să conducă la schimbări în bine pe termen lung și mai ales care să fie benefice pentru întreaga comunitate de pacienți și pentru sistemul de sănătate din România.

Comunitatea Caspa.ro este un proiect Oameni și Companii dezvoltat din iunie 2015, cu susținerea partenerilor: Alliance Healthcare RomâniaAlphega FarmaciePfizerRegina MariaLiamed și Boehringer IngelheimOameni și Companii-OSC este un ecosistem avansat de marketing care integrează peste 100 comunități business și profesionale și 33 de platforme digitale proprii asociate acestor comunități. Toate comunitățile OSC: aici. Toate platformele OSC: aici. Portofoliul OSC: aici.