Senzorii de glicemie reprezintă dispozitive medicale din aliaje metalice și compozite foarte fine, care se inserează în mod uzual de către pacient sub piele și care conțin o substanță care, în contact cu moleculele de glucoză din țesutul interstițial, produc un curent electric de intensitate foarte mică. Acest curent este inregistrat de către un transmitter atașat senzorului, care trimite mai departe aceste date la un dispozitiv extern (cel mai adesea telefon) care le interpretează și astfel rezultă valoarea glicemiei la nivelul țesutului interstițial în momentul respectiv. Cantitatea de informații pe care o oferă un senzor de glicemie este foarte mare, pronind de la informații de moment cum ar fi valoarea glicemiei si viteza cu care glicemia crește sau scade, până la observații realizate pe termen lung cu analiză statistică a evoluției în funcție de stilul de viață și alimentar al pacienților, evoluția în infecții, etc.
Existența și creșterea continuă a preciziei senzorilor au permis în ultimii ani comunității stiințifice să deruleze studii multiple, în urmă cărora s-a constatat necesitatea unor insuline bazale de generație nouă cu actiunine ultralentă și profil de stabilitate extrem de crescut cu reducere semnificativă a riscului de hipoglicemie (Toujeo, Tresiba), insuline ultrarapide care atenuează vârful glicemic post-prandial de la mese (Fiasp, Lyumjev) sau hormoni tip Glucagon-Like Peptide 1 cu efect semificativ în reducerea excursiei glicemice post-prandiale la pacienții cu DZ tip 2.
Material integral pe: SANAMED.ro
