”Anterior descoperirii insulinei mortalitatea în rândul pacienților cu diabet zaharat era absolut normală și evidentă. Ni exista niciun tratament pentru diabet, iar acești pacienți mureau din lipsa administrării insulinei, despre care nici măcar nu se știa” a relatat Conf. Dr. Anca Pantea Stoian despre momentele dificile cu care se confruntau pacienții cu diabet zaharat anterior descoperirii insulinei, în anul 1921. Webinarul aniversar ”Insulina 100: Călătoria, Moștenirea și Drumul înainte” a fost un proiect comun RoDiabet și Farmacia Viitorului, organizat pentru a marca 100 de ani de la momentul descoperirii insulinei și pentru a pune în evidență drumul și progresul înregistrate din acel punct până la inovațiile actuale în îngrijirea persoanelor cu diabet.
”Putem discuta de două aspecte fundamentale în managementul diabetului zaharat: – pe de o parte vorbim dee insulino-terapia care practic este tratamentul cel mai important în diabet, pentru că îi dăm organismului exact ceea ce nu mai are.
-Pe de altă parte, avem o serie de medicamente inovatoare, care au și alte ținte, care sunt orientate către complicațiile severe ale diabetului zaharat, atât cele microvasculare cât și cele macrovasculare, și unde cele mai de temut sunt boala cronică de rinichi, patologia cardiovasculară, și în mod expres insuficiența cardiacă, accidentul vascular cerebral sau infarctul de miocard” a continuat Conf. Dr. Anca Pantea Stoian în cadrul intervenției sale.
Inovațiile ultimilor ani
În anul 1982 a fost introdusă prima insulină umană, produsă prin inginerie genetică și totodată și insulina umană semisintetică, iar în 1983 se dezvoltă o întreagă industrie în ceea ce privește seringile de insulină cu care cred că suntem familiarizați.
Conf. Dr. Anca Pantea consideră că automonitorizarea și glucometrele sunt alte instrumente esențiale pentru managementul diabetului. ”Automonitorizarea și dezvoltarea glucometrelor a reprezentat un pas extrem de important în ceea ce privește managementul diabetului zaharat. În momentul de față avem nenumărate device-uri inteligente și conectate cu tot ce ne dorim, inclusiv cu posibilitatea de a memora și de a elabora rapoarte legate de profilul glicemic. Cea mai importantă inovație din ultimii 5 ani sunt însă senzorii de monitorizare glicemică
continuă. Sunt practic niște jucării, pe care le folosim la pacienții cu diabet zaharat de tip 1 în mod special, care se aplică pur și simplu, la nivelul brațului sau coapsei și care, printr-un mecanism extrem de sofisticat, monitorizează glicemia minut cu minut, 24 de ore din 24, 7
zile din 7. Deci știm exact cum stă pacientul nostru, când face hipoglicemie, ba chiar este atenționat înainte că va face hiperglicemie. Senzorul ne poate oferi rapoarte elaborate de variabilitate GLICEMICĂ și, mai mult decât atât, ne poate estima hemoglobina glicozilată.” susține Conf. Dr. Anca Pantea Stoian.
Despre Insulina 100
Webinarul aniversar ”Insulina 100: Călătoria, Moștenirea și Drumul înainte”, un proiect comun RoDiabet și Farmacia Viitorului, organizat pentru a marca 100 de ani de la momentul descoperirii insulinei și pentru a pune în evidență drumul și progresul înregistrate din acel punct până la inovațiile actuale în îngrijirea persoanelor cu diabet.
RoDiabet.ro este o sursă de informare și educație în domeniul diabetului și se adresează tuturor celor interesați de impactul diabetului în societate. Activitățile comunității sunt susținute de partenerii NovoNordisk, Alliance Healthcare, Regina Maria, Alphega.
În colaborare cu specialiști și organizații profesionale și de pacienți, RoDiabet trimite săptămânal un newsletter către cei peste 800 abonați și organizează periodic evenimente pentru profesioniști și publicul larg. Comunitatea RoDiabet este o comunitate Oameni și Companii. Oameni și Companii-OSC oferă soluții de marketing utilizând un ecosistem propriu de +130 comunități business sau profesionale și platforme digitale asociate. O listă cu aceste platforme puteți vedea aici. O listă de comunități, aici.