În ultima zi a lunii martie a avut loc prima întâlnire a comunității CardiologieModerna.ro, dezvoltată de Oameni și Companii din 2020.

La dezbaterea profesională din cadrul primei ediții Telemedicină și cardiologie în 2021 ce s-a desfășurat pe Zoom cu transmisie live pe FB, au participat trei specialiști preocupați de inovația în medicină:

  • Ștefan Busnatu, medic cardiolog la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, coordonator Centrul de Inovație și eHealth, UMFCD și tânăr ambasador al României în prevenție cardiacă (ESC/EAPC);
  • Ion Gheorghe Petrovai, cofondator FreshBlood Healthtech, director de proiect la EIT Health Ris Hub și profesor asociat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj;
  • Horațiu Ioani, neurochirurg la Spitalul Clinic Colentina și medical coordinator al Medicentrum.ro.

Vorbitorii, specialiști în sănătate digitală (eHealth) au atins subiecte din câteva zone importante:

  • Telemedicina și rolul ei în îngrijirea pacientului cardiovascular
  • Inovația din zona de eHealth
  • Experiențe din sectorul public și din sectorul privat în implementarea în mediul real
  • Rolul educației și culturii societății
  • Barierele întâlnite în implementare.

”Telemedicina și cardiologia modernă, practic, nu prea se mai pot face fără tehnologie”

Întâlnirea a fost moderată de Dr. Ștefan Busnatu, care, după introducerea celorlalți participanți la dezbatere, a lansat prima întrebare publicului medical al webinar-ului: Ați folosit instrumente generale de comunicare cu pacienții: mail, telefon, whatsapp? Instrumente necesare în gestionarea relațiilor cu pacienții? întrebare ce a marcat și primul subiect atins în dezbatere. Webinar-ul a continuat cu prezentarea dr-lui Ion Petrovai despre inovația din zona sănătății digitale. ”Chiar dacă greu, acest context (de pandemie) aduce modificări în sistemul de sănătate românesc birocratic. De exemplu, la nivel de medicină de familie, 20% din consultațiile din UK în ultimul an s-au realizat «la distanță». De asemenea, și din sondajele românești, reiese că tehnologia este folosită astăzi, între medic și pacient.”

”Telemedicina și cardiologia modernă, practic, nu prea se mai pot face fără tehnologie” , subliniază dr. Ion Petrovai, menționând faptul că e important ca tehnologia aplicată în acest domeniu să fie în beneficiul tuturor părților implicate.

Așa cum prezintă medicul, buna funcționare a tuturor părților implicate ține de conlucrarea, întrepătrunderea dintre cele 4 mari arii: finanțele, industria, instituțiile cu asociațiile și guvernul. FreshBlood este un ONG care-și dorește reperarea acelor persoane dornice să învețe, să ajute proiectele să se dezvolte și să inițieze dezvoltarea unor parteneriate cu instituții ce înțeleg importanța inovației în sănătate.

”FreshBlood ține de o rețea europeană, EIT HEALTH. Mai colaborăm cu clusterul Rohealth, cu Universitatea Babeș Bolyai, cu Transylvania IT cluster și suntem deschiși la colaborarea cu oricare organizație își dorește acest lucru, inovația. Primul obiectiv al FreshBlood este cel de a vedea cine sunt inovatorii din sectorul sănătății din România. Al doilea constă în a afla câți bani există în zona de inovație; start-up-urile sunt cele care au investit cel mai mult în eHealth, fapt ce indică interesul celor care văd nevoia de tehnologizare a sănătății. De asemenea, universitățile încep a fi interesate de acest aspect. Este importantă colaborarea multidisciplinară în acest sector al digitalizării în sănătate. Acum, de exemplu, derulăm un program european adresat invatorilor în sănătate, EIT Jumpstarter, unul dintre cele mai bune programe din Europa pentru start-up-urile în fază incipientă.”

Ca o concluzie a prezentării sale, se evidențiază necesitatea de a coopera: ”Deși vremurile sunt destul de anevoioase, prin cifrele din prezentare reiese ca avem potențial și ar trebui să profităm, prin muncă de echipă și prin a împinge lucrurile inclusiv către zona guvernamentală”.

”Acum avem toate datele și instrumentele pentru a construi un sistem de sănătate digitală”

Ștefan Busnatu evidențiază ceea ce se remarcă tot mai pregnant în ultima vreme și anume, faptul că se pune problema realizării prevenției (bolilor cardiologice și a bolilor în general) la distanță.

”Telemedicina reprezintă asigurarea asistenței medicale la distanță. Teleconsultațiile în cardiologie facilitează accesul pacienților la tratament, de exemplu; facilitează managementul acestora. Avem cam toate instrumentele necesare. Putem să le completăm cu componenta de imagistică, electrocardiografie, componente ce țin de senzori și dispozitive medicale ce permit monitorizarea pacientului la distanță: stetoscopul digital, de exemplu, ce înregistrează acustica cardiacă și pulmonară.”

Mai mult, se pune problema teleintervenției de la distanță, respectiv utilizarea acestor soluții tehnologice existente și promovarea utilizării lor.

Cardiologul accentuează importanța rolului telemedicinei în această specialitate medicală, a cardiologiei și nu numai. ”Telemonitorizarea în cardiologie și managementul pacientului de la distanță în vederea reducerii reinternărilor și a reduceri numărului anilor de viață fără dizabilitate. Este, de asemenea, importantă și împuternicirea pacientului spre un selfmanagement al bolii, pentru a reduce componenta medicală.”

Un alt aspect important pe care-l aduc medicii în dezbaterea din cadrul acestui webinar este obținerea unui management eficient al pacientului și cu o reducere semnificativă a costurilor medicale pe serviciu prestat. ”Acum avem toate datele și instrumentele pentru a construi un sistem de sănătate digitală”, spune medicul Ștefan Busnatu.

Având în vedere că la ora actuală se discută normele de reglementare și de aplicare ale serviciilor de telemedicină în România ce pun în lumină barierele care îngreunează corpul medical în a utiliza niște servicii de telemedicină, o a doua întrebare pe care medicul o adresează publicului participant la conferința Zoom a fost: Câți dintre dumneavoastră ați utilizat, pentru interacțiunea cu pacientul, în afară de mijloacele de comunicare personală: mail, telefon, whatsapp, mijloace nesecurizate, neînsoțite de o politică GDPR, o platformă de telemedicină dedicată? (pentru consultații, monitorizare)

“La Medicentrum, solicitările cele mai frecvente de consultații vin din domeniul pediatriei”

Neurochirurgul Horațiu Ioani relatează din experiența directă dobândită odată cu implementarea propriei platforme de telemedicină.

”Medicentrum este o platformă de telemedicină, care la ora asta cuprinde 300 medici din toate specialitățile ce interacționează online cu pacienții. Scopul inventării platformei a fost tocmai acela de a spori interacțiunea medic-pacient.

Medicentrum a redus interacțiunea din cabinet. Medicul care dorește să adere la platformă, își face cont, pacientul nefiind necesar să-și facă, dar având această posibilitate la dispoziție.

Pe site există o zonă securizată în care se încarcă documentele medicale: imagistica, rapoartele scrise etc., acesta cuprinzând și o secțiune de unde se pot solicita extra documente atunci când, de exemplu, pacientul uită să le ia asupra sa în cadrul unei consultații fizice.

De asemenea, platforma conține o zonă de chat cu pacientul, care se folosește cu ușurintă ca orice chat whatsapp, de exemplu. Conține o zonă de apel telefonic, pentru atunci când medicul nu-și sună pacientul de pe telefonul propriu și invers, pacientul nu contactează medicul la numărul de telefon propriu.

Platforma mai cuprinde și o zonă de videocall mai puțin folosită într-un an de ființare Medicentrum. În specialități precum dermatologie se pretează mai bine datorită specificității afecțiunii, videocall-ul mijlocind componenta vizuală, dând posibilitatea ca pacientul să arate medicului suprafața de piele vătămată/lezată, de exemplu. De asemenea, pe paltformă se pot crea și comisii de specialitate, de exemplu în cazul unu consult cardiologic. Solicitările cele mai frecvente de consultații vin din domeniul pediatriei, inclusiv înainte de actualul context medical de pandemie, urmat de dermatologie și apoi de endocrinologie.”

Dr. Horațiu Ioani motivează că, probabil din cauza specificului cardiologiei, nu sunt suficienți medici cardiologi care să se afilieze unei platforme de telemedicină, mai ales în această perioadă, aceștia fiind foarte solicitați în spitale. Medicentrum are 7 cardiologi provenind din București, Cluj, Iași. ”Medicentrum are o funcționare foarte bună, în câteva luni strângând 10 000 de pacienți ce au interacționat cu un medic pe platforma noastră.”

„Comunicarea dintre medici, prin telemedicină, se învață și este foarte împortantă”

Dr. Ion Petrovai, despre felul în care depășim bariera de comunicare în cazul telemedicinei: ”Telemedicina este o curbă de învățare, o nouă cale de a face medicină. La fel cum comunicarea cu pacientul se învață, în momentul în care ești motivat, la fel și comunicarea dintre medici, prin telemedicină, se învață și este foarte importantă.”

Un alt aspect important pe care medicii îl scot în relief, pe fondul aceste dezbateri, este dat de importanța educației. ”Până la strategii de digitalizare și implementări, componenta educațională, pentru a crește nivelul de asimilare/adopție a telemedicinei, este importantă.” a menționat dr. Ștefan Busnatu. ”Oamenii, pacienți și medici, ar fi mult mai responsivi dacă ar ști un pic mai mult despre telemedicină”, ar fi o concluzie în urma unor sondaje.

Privind răspunderea medicală care, desigur, trebuie gestionată corect în fața legii. Dr. Horațiu Ioani spune despre Medicentrum, că în viitorul apropiat, dosarul electronic al pacientului va fi securizat prin criptare blockchain pentru ca pacientul să aibă acces total și unic asupra documentelor din uma investigațiilor realizate în cadrul platformei de telemedicină. ”Răspunderea penală poate fi rezolvată cu blockchain. Dacă un pacient pretinde ca i-a oferit informații unui medic, noi putem demonstra că acesta n-a făcut-o, monitorizând activitatea medicilor înscriși pe platformă și asftel asigurând transparența actului medical, prin verificarea, la nevoie, a informațiilor ce s-au transmis.”

 

CardiologieModerna.ro este portalul online dedicat Comunității de Tehnologie și Inovație în Cardiologie din România, dezvoltat din anul 2020 de Oameni și Companii. Portalul CardiologieModerna.ro are un newsletter lunar propriu, care conține sumarul celor mai importante articole și materiale publicate pe platformă, fiind primit de peste 300 de abonați. Toți cei interesați de acest domeniu se pot abona GRATUIT la newsletter-ul digital CardiologieModerna.ro, aici.

Partenerii platformei CardiologieModerna.ro sunt: PfizerSpitalul Sf. ConstantinAlliance HealthcareRegina MariaLiamedAlphegaDr. Heart și OptimCardio.

Comunitatea CardiologieModerna.ro este administrată de Oameni și Companii. Oameni și Companii implementează soluții de marketing, utilizând un ecosistem inovator de 30 platforme digitale proprii și +100 comunități business și profesionale, administrate. O listă cu aceste platforme puteți vedea aici. O listă de comunități, aici.