Este un fapt dovedit al ultimelor decenii că nutriția are o deosebită importanță în menținerea unei sănătăți bune, în dezvoltarea corectă și armonioasă a organismului, dar și în prevenția multor afecțiuni, iar terapia nutrițională a devenit parte complementară în vindecarea diferitelor boli.

O alimentație sănătoasă, combinată cu un program zilnic de mișcare și asigurarea necesarului de somn, ajută la reducerea greutății și menținerea unui număr optim de kilograme, precum și la reducerea riscului de apariție a multor boli cronice, cum ar fi afecțiunile cardiovasculare, hipertensiunea, diabetul etc.

Platforma DespreObezitate.ro, realizată de echipa Oameni și Companii, care editează și portalurile MedicalManager.ro și RoDiabet.ro, își propune să susțină un efort concentrat de educare corectă în domeniul nutriției, prin agregarea de materiale științifice din domeniu și interviuri cu medici specializați, dar și lideri recunoscuți din alte domenii asociate, precum psihoterapie, gastronomia sănătății, sport și mișcare fizică.

Cele mai importante materiale publicate pe platforma DespreObezitate.ro pot fi regăsite zilnic și pe contul de Facebook al platformei, iar bilunar în newsletterul trimis gratuit prin email tuturor abonaților. Pentru a intra în larga Comunitate DespreObezitate.ro și a fi la curent cu noutățile din domeniul nutriției este de ajuns să vă abonați la newsletterul DespreObezitate.ro completând formularul de abonare al portalului.