Bucureştenii îşi vor putea testa gratuit glicemia în centre special amenajate, începând de luni până pe 7 octombrie, în cadrul unei campanii a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

„Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) împreună cu Spitalul Clinic „Sf. Maria”, Spitalul Clinic Colţea şi Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, cu sprijinul Primăriei Capitalei şi al celor şase primării de sector, a iniţiat astăzi cea mai amplă campanie de testare gratuită a glicemiei – „Bucureşti, vezi cât de dulce eşti””, a anunţat ASSMB, într-un comunicat remis AGERPRES.

Luni, în prima zi a campaniei, aproape 300 de bucureşteni şi-au testat glicemia la centrele special amenajate din toate cel şase sectoare al Capitalei.

Campania se va desfăşura în 14 locaţii din Capitală. Programul de funcţionare a centrelor este de luni până vineri, între orele 7,00 – 9,00.

 

Scopul acţiunii este conştientizarea pericolului grav pe care diabetul îl reprezintă pentru calitatea vieţii şi sănătatea generală, în special atunci când boala nu este diagnosticată şi tratată la timp.

Centrele de testare sunt următoarele:

* Sectorul 1 – Piaţa Amzei (cort); Piaţa Matache (cort), Spitalul Clinic „Sf. Maria” (cort, în faţa unităţii sanitare)

* Sectorul 2 – Piaţa Obor (cort)

* Sectorul 3 – Magazinul Unirea (cort, ieşirea de la metrou – M2), Piaţa Universităţii (cort, ieşirea de la metrou din laterala Spitalului Colţea); Dristor (cort, zona metrou)

* Sectorul 4 – Str. Străduinţei nr.1B (cort); Şos. Berceni nr.50 (cort); Piaţa Sudului (cort)

* Sectorul 5 – Piaţa Rahova (cort), Staţia de metrou Eroii Sanitari (cort, ieşirea de la metrou corespondentă SUUB)

* Sectorul 6 – Zona Pasajului Lujerului (cort), Piaţeta Drumul Taberei, Nr. 34 (cort).

„Dacă rezultatul testării glicemiei ridică semne de întrebare pentru cadrele medicale din punctele unde se face analiza, pacienţii sunt sfătuiţi să meargă la medicul de familie pentru a fi îndrumaţi cu bilet de trimitere către un medic specialist diabetolog. Spitalele administrate de ASSMB unde bucureştenii se pot adresa pentru diagnosticarea şi tratarea diabetului zaharat sunt Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” şi Spitalul Clinic Colentina”, se precizează în comunicat. AGERPRES