Antibiotice Iaşi este partenerul principal al celei de-a patra ediţii a Conferinţei Naţionale de Fitoterapie Practică. Evenimentul are loc în perioada 19 – 20 mai 2022 în Iaşi, în format hibrid, la Complexul Palas Iaşi, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, a Colegiului Farmaciştilor din Romania, Societăţii de Medicina Familiei Iaşi, a Societăţii de Medici şi Naturalişti Iaşi, precum şi a Societăţii de Știinţe Farmaceutice din România. Organizatorul ştiinţific este Asociaţia de Fitoterapie şi Fitofarmacologie Practică.

Antibiotice Iaşi a participat la toate ediţiile aterioare ale acestei conferințe, la prima dintre ele lansând gama de suplimente alimentare Nutriensa®. În cadrul evenimentului din acest an, compania a semnalat prezenţa în farmaciile din România, sub brandul Nutriensa®, a trei noi suplimente alimentare din categoria probiotice: SimbiFlora Complex, SimbiFlora Forte și SimbiFlora Kids (Gama SimbiFlora), destinate refacerii echilibrului florei microbiene intestinale. Aceste produse reprezintă combinații simbiotice de probiotice, prebiotice, vitamine și minerale, conținând o mare varietate de tulpini ce colonizează intestinul (subțire și gros) și cantități semnificative de unități formatoare de colonii (UFC). În plus, probioticele sunt produse complementare tratamentului cu antibiotice – medicamente cu tradiție fabricate la Iaşi. Gama SimbiFlora a fost lansată în cadrul conferinţei, iar reprezentanţi de prestigiu ai mediului academic, cadre didactice ale Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi: Prof. Dr. Vasile Drug şi Conf. Dr. Laura Trandafir, vor împărtăşi din experienţa proprie cu Nutriensa®.

“Suntem în permanență în căutare de soluții pentru a pune la dispoziția pacienților toate informațiile medicale necesare. În contextul actual, datorită vitezei cu care creşte numărul de produse farmaceutice din categoria suplimentelor alimentare, considerăm oportună organizarea anuală a acestei conferințe, pentru a oferi profesioniștilor din domeniul sănătății oportunități de educaţie farmaceutică şi medicală continuă. Compania Antibiotice, partenerul principal al manifestării noastre, este activ implicată atât în producția, cât și în cercetarea medicamentelor și suplimentelor alimentare, un adevărat promotor al soluțiilor inovative, pe care în mod constant le pune la dispoziția specialiștilor în domeniul sănătăţii și, implicit, a pacienților”,  a declarat Prof. Univ. Dr. Monica Hăncianu, Președinte Conferință CNFP, Președinte Asociația de Fitoterapie și Fitofarmacologie Practică.

O altă noutate pe care a prezentat-o compania Antibiotice în cadrul evenimentului, este lansarea unui proiect avangardist, Metaverse Nutriensa®, o noutate pe piața farmaceutică. Metaverse Nutriensa® este un univers virtual ce oferă posibilitatea celor interesați să acceseze într-un mod mai plăcut informații despre un preparat farmaceutic. Practic, este un spațiu online de prezentare a produselor, de către reprezentanții medicali ai companiei (www.nutriensa.ro).

Gama de suplimente alimentare Nutriensa® a Antibiotice face parte din strategia companiei de înnoire a portofoliului de produse destinate creșterii calității vieții. Prin formulele inovative care combină multiple ingrediente cu proprietăți active dovedite științific, Antibiotice vine în mod responsabil  în întâmpinarea atât a pacienților cu patologii diverse, cât și a persoanelor sănătoase care doresc să-ți mențină starea de sănătate și să beneficieze de o calitate superioară a vieții.