+2.000 de întrebări sunt adresate, în fiecare lună, de către medicii ce utilizează Diabeta – prima aplicație de tip chatbot care răspunde la întrebări despre tratamentele disponibile pentru diabet.

Dintre acestea, marea majoritate a întrebărilor sunt în legătură cu diversele forme comerciale ale medicamentelor disponibile. Utilizatorii sunt interesați de a descoperi diverse informații specifice pentru fiecare medicament disponibil pe piața din România: modul de dozare, modul de administrare, posibile interacțiuni, asocieri cu alte medicamente, reacții adverse.

De la ultimul update al aplicației, se constată un interes tot mai mare al utilizatorilor pentru detalii specifice ce se regăsesc în recomandările caracteristicilor produselor autorizate pentru piața românească. Un nou update al aplicației este în lucru pentru perioada imediat următoare și va include o bază mult mai cuprinzătoare de informații despre tratamentele disponibile pentru diabet.

Prima aplicație de tip chatbot dedicată medicilor diabetologi și nu numai a fost lansată în octombrie 2022 și are deja câteva sute de utilizatori. Aplicația utilizează inteligența artificială și procesarea limbajului natural și răspunde la întrebări despre tratamentele pentru diabet, scanând protocoalele și ghidurile oficiale pentru diabet. Aplicația este disponibilă exclusiv profesioniștilor în domeniul sănătății, gratuit, pe baza unui cont de utilizator ce poate fi solicitat pe www.diabeta.ro.

Diabeta a fost dezvoltată de o companie românească, Apollo AI Technologies, specializată în dezvoltarea de aplicații profesionale bazate pe inteligență artificială. Aplicația este pusă la dispoziția medicilor din comunitățile medicale profesionale administrate de Oameni și Companii, cu susținerea partenerilor Novo NordiskBoehringer – Ingelheim și Medtronic.