Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România lansează un apel pentru îmbunătățirea situației pacienților oncologici, după ce pe 7 aprilie a fost dat un ordin care limitează situațiile medicale care pot fi considerate urgențe în această perioadă.
Reprezentanții pacienților oncologici avertizează că aceștia nu pot supraviețui fără îngrijire de specialitate și că sunt, totodată, mult mai vulnerabili în fața coronavirusului decât persoanele care nu suferă de o boală cronică.
„Reiterăm, în acest context, avertismentul că, în lipsa unor protocoale clare și a unor măsuri luate imediat, pacienții oncologici sunt condamnați la moarte”, se arată într-un comunicat al Federației.
Conform sursei citate, un studiu recent a demonstrat că pacienții oncologici infectați cu COVID-19 prezintă un risc de 3.5 ori mai ridicat de a ajunge la ventilație mecanică, terapie intensivă sau deces, comparativ cu pacienții care nu suferă de cancer. În aceste condiții, este vitală continuarea accesului la tratamentul de care au nevoie, chimioterapie, radioterapie, imunoterapie sau chirurgie, și în condiții de siguranță sporite.
„Tratamentele și investigaţiile specifice sunt amânate acum pe termen nelimitat – motiv de disperare în rândul pacienților, care simt că le este luată șansa la supraviețuire. Se tem de coronavirus, de a fi un număr pe lista de decese a Ministerului Sănătății, în care cancerul apare drept ”co-morbiditate”. Dacă până acum însă, în condiții de risc medical și în ciuda recomandărilor de izolare, își asumau condițiile riscante de deplasare la unitățile medicale care încă îi mai primeau pentru tratament, de azi înainte, li se răpește chiar și această șansă. Trebuie acționat acum și trebuie acționat hotărât!”, a declarat Cezar Irimia, Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.