“Există o foarte mare legătură între un stil de viață nesănătos și aceste dislipidemii, care de fapt înseamnă o creștere a colesterolului și/sau a trigliceridelor. Ca și în multe alte patologii, o alimentație nesănătoasă, sedentarismul și obezitatea sunt cei mai puternici factori de risc, care duc la aceste creșteri și în final la riscul de boli cardiovasculare. Nu putem exclude faptul că anumite forme de dislipidemii au un puternic determinism genetic moștenit”, a declarat Prof. Dr. Cornelia Bala, Președintele Asociației Române de Educație în Diabet, într-un interviu acordat portalului Despreobezitate.ro, în cadrul Conferinței Anuale „Medicina stilului de viață și bolile cronice – prevenție și tratament”.

 

 

Invitați internaționali de renume și subiecte inovative, au adus o perspectivă cu totul nouă asupra prevenției și tratamentului bolilor cronice prin medicina stilului de viață. La întâlnire au fost prezenți medici cu specializări diverse, plecând de la medicina de familie și trecând apoi către specialiștii în diabet, nutriție și boli metabolice, endocrinologie, cardiologie sau medicină internă, temele propuse fiind variate și reușind să acopere zone extinse din patologia bolilor cronice.

Conferința Anuală „Medicina stilului de viață și bolile cronice – prevenție și tratament”, coordonată de Dr. Anca Hâncu a avut loc vineri, 24 iunie 2022, la Pullman World Trade Center Bucharest. Evenimentul a abordat și anul acesta rolul complex al stilului de viață în prevenția și tratamentul patologiilor cronice din diverse specialități.