Vreau să pun accentul pe faptul că, mai ales la pacienții cu DZ2, în momentul diagnosticului neuropatia deja există, chiar dacă nu se manifestă. Acesta este motivul pentru care este obligatorie evaluarea neurologică în momentul diagnosticului și apoi obligatoriu trebuie să facem reevaluarea, conform recomandărilor din ghid. Obligatoriu trebuie făcut un examen neurologic anual”. Acesta a fost îndemnul lansat de dr. Daciana Toma, medic de familie și secretar SNMF în cadrul webinarului Ora Pacientului RoDiabet, organizat în 21 iunie. Webinarul a abordat o temă importantă pentru persoanele cu diabet și familiile acestora: ”Neuropatia diabetică & Picioarul diabetic: două provocări majore pentru persoanele cu diabet”.

Rolul medicului de familie în managementul diabetului

Dr. Daciana Toma, coordonatorul Grupului de lucru Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice la Societatea Națională de Medicina Familiei a vorbit despre rolul pe care medicul de familie trebuie să și-l asume în gestionarea persoanelor cu diabet, despre necesitatea implicării sale.

Medicul de familie trebuie să evalueze corect, să facă examinările periodice, să identifice timpuriu semnele și simptomele pe care le are pacientul. Medicul de familie are posibilitatea să vadă pacientul în totalitatea problemelor sale de sănătate și așa trebuie abordat orice pacient. Medicul diabetolog sau cel de familie are obligația să facă inspecția piciorului! Oricare dintre cei doi, cel care vede mai des pacientul, trebuie să facă examinarea” consideră dr. Toma.

Cum îngrijim piciorul diabetic

Dr. Daciana Toma a vorbit despre rolul medicului de familie în depistarea și tratamentul piciorului diabetic, dar și despre etapele cele mai importante, care își pun amprenta asupra evoluției complicațiilor în diabet.

”Neuropatia „vine” cu tot felul de „complicații”: de la modificări ale unghiilor, ale pielii, modificări de sensibilitate, iar toate acestea duc la tulburări de echilibru, la răniri, la accidente. Subliniez cele câteva lucruri foarte importante:

  1. diagnosticul  la timp,
  2. evaluări chiar în absența simptomatologiei,
  3. tratament cronic și
  4. accesarea serviciilorde podiatrie.

Ori de câte ori am ocazia, recomand pacienților consultul la podiatru. La pacienții care accesează aceste servicii (aceste servicii nu sunt decontate de CNAS) ,vedem o creștere a calității vieții lor, atât pe termen scurt, cât mai ales pe termen lung”, arată dr. Toma în intervenția sa din webinarul Ora Pacientului RoDiabet.

Neuropatia diabetică există și evoluează

Dr. Daciana Toma a punctat, în finalul intervenției sale, necesitatea conștientizării existenței neuropatiei diabetice, una dintre provocările majore ale oricărei persoane cu diabet zaharat: ”Cred că este important să ținem minte, faptul că neuropatia diabetică există și evoluează. Ce putem face noi este să încetinim această evoluție, să depistăm la timp și să facem tratamentul corect. Și mai trebuie să reținem un lucru: asupra piciorului cu neuropatie nu pune mâna cine vrea și cum crede! Ăsta este un lucru esențial, pentru că nu oricine știe să îngrijească piciorul diabetic ci este de-a dreptul o știință!” a încheiat dr. Daciana Toma.

Webinarul Ora Pacientului RoDiabet

Ora Pacientului RoDiabet este o inițiativă a Platformei RoDiabet dezvoltată din mai 2020 cu susținerea partenerilor: Alliance Healthcare România, Alphega FarmacieAstra ZenecaBoehringer Ingelheim, Dahna, LiamedMedtronic, Novo Nordisk și Worwag Pharma.

Întâlnirile lunare RoDiabet Ora Pacientului sunt dedicate tuturor persoanelor care trăiesc cu diabet și familiilor acestora, abordând teme care să ușureze gestionarea acestei maladii și care să răspundă întrebărilor persoanelor cu diabet, precum: gestionarea corectă a diabetul în timpul pandemiei și pregătirea de ieșirea din izolare, ce este și cum controlăm hipoglicemia, obezitatea și diabetul, piciorul diabetic sau tehnologii și aplicații în sprijinul persoanelor cu diabet.

RoDiabet este o comunitate administrată de Oameni și Companii. Oameni și Companii-OSC oferă soluții de marketing utilizând un ecosistem propriu de +100 comunități business sau profesionale si platforme digitale asociate. O listă cu aceste platforme puteți vedea aici. O listă de comunități, aici