Studiu: Peste jumătate dintre pacienții cu diabet au dificultăți să vorbească cu cei apropiați despre hipoglicemie

`

Studiu: Peste jumătate dintre pacienții cu diabet au dificultăți să vorbească cu cei apropiați despre hipoglicemie

Peste jumătate dintre persoanele cu diabet care au răspuns la un sondaj declară că le este greu sau foarte greu să vorbească cu cei apropiaţi despre hipoglicemie

Hipoglicemia este una dintre cele mai neplăcute şi potenţial periculoase complicaţii acute asociate tratamentului diabetului, însă, în acelaşi timp, este şi una dintre cele mai puţin conştientizate.

Hipoglicemia se defineşte prin scăderea nivelului optim de glucoză din organism şi poate apărea uneori la persoanele sănătoase, dar mult mai adesea la persoanele cu diabet zaharat. În funcţie de nivelul glicemiei scăzute (a glucozei din sânge), aceasta poate avea de la simptome uşoare, până la simptome severe care pot provoca chiar şi convulsii, pierderea cunoştinţei şi în cele mai grave situaţii, un episod de hipoglicemie poate fi fatal.

Când se întâmplă să vedem un om căzut pe stradă, uneori primul gând ne duce la faptul că persoana respectivă este în stare de ebrietate. În fapt, unele dintre aceste incidente pot fi cauzate de un episod sever de hipoglicemie. De asemenea, dacă vedem o persoană care se sprijină de un perete încercând să recapete controlul asupra propriului corp sau care devine palid şi confuz dintr-o dată, e important să ştim că oricare dintre aceste scenarii poate fi cauzat de o hipoglicemie.

Uneori, viaţa persoanelor cu diabet atârnă de câteva plicuri de zahăr iar povara hipoglicemiei este mult subestimată, însă viaţa multor persoane cu diabet şi a celor apropiaţi lor este mai grea decât ar trebui să fie.

Una dintre problemele principale în prevenţia şi tratamentul acestei complicaţii este faptul că de multe ori aceasta nu este comunicată către medicul diabetolog şi de multe ori simptomele ei nu sunt conştientizate sau sunt trecute cu vederea. Astfel, sondajul realizat de către FADR, arată ce înseamnă cu adevărat viaţa cu hipoglicemie.

Federația Asociațiilor Diabeticilor din România (FADR)  lansează campania de conștientizare a simptomelor hipoglicemiei – Viața mea cu hipoglicemie” și prezintă rezultatele unui sondaj realizat pe un eșantion de câteva sute de respondenți, ce aduce în față efectele pe care hipoglicemia le are asupra persoanelor cu diabet.

Conform datelor furnizate de Federația Internațională de Diabet, în România, se estimează că aproximativ 2 milioane de persoane* au diabet diagnosticat sau nediagnosticat iar dintre aceștia, 823.280 de persoane** sunt tratate în cadrul Programului Național de Diabet Zaharat. Cu toate acestea, numărul persoanelor afectate de hipoglicemii frecvente și implicațiile acestora în viața de zi cu zi sunt mai puțin cunoscute, iar acest lucru, conform sondajului realizat, este datorat faptului  că episoadele de hipoglicemie, cauzele și efectele acestora nu sunt menționate medicilor specialiști și nu sunt discutate nici cu familia ori prietenii. 

Un alt rezultat arată că simptomele hipoglicemiei trec de multe ori neobservate, atât pentru persoanele cu diabet, cât și pentru cei apropiați lor. Unul dintre respondenți menționând: „Și acum, după 37 de ani de diabet, mă surprind formele diferite prin care se manifestă”. Stările de confuzie, amețeală sau foame nu sunt comunicate și sunt tratate ca probleme zilnice, nu ca semne ale hipoglicemiei. O problemă conexă, dar la fel de importantă este stigma socială asociată manifestărilor din timpul episoadelor de hipoglicemiepeste jumătate dintre persoanele cu diabet au declarat că le este greu sau foarte greu să vorbească cu cei apropiați despre hipoglicemie, iar mulți dintre ei recunosc că se simt rușinați de episoadele cauzate de hipoglicemie.

La începutul acestui an, FADR a desfășurat împreună cu asociațiile membre un studiu în rândul persoanelor cu diabet. Rezultatele acestui chestionar au ajutat la conturarea unei mai bune perspective despre efectele hipoglicemiei și impactul acesteia în societate. Acest studiu ne-a reconfirmat pericolul pe care hipoglicemia îl reprezintă pentru persoanele cu diabet, dar și pentru cei din jurul lor. Peste jumătate dintre respondenți ne-au relatat că hipoglicemia pentru ei înseamnă pierderea controlului. În unele situații această pierdere a controlului poate deveni extrem de periculoasă. Un episod sever de hipoglicemie netratat la timp,  poate avea repercusiuni fatale.”, ne spune Maria Angela Mesaroș, președintele FADR.

Mai multe detalii despre campania „Viaţa mea cu hipoglicemie” pot fi găsite pe website-ul www.desprehipo.ro unde, publicul larg poate accesa informaţii şi resurse despre cum pot fi recunoscute simptomele hipoglicemiei, cum poate fi evitată această condiţie, dar şi ajutor în controlul glicemic şi sfaturi despre îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu diabet.

Lexicon

CETONE = acizi toxici, rezultați în urma descompunerii grăsimii pentru obținerea de energie.

Ultimele noutati

Evenimente

Calendar

March

April 2021

May
MO
TU
WE
TH
FR
SA
SU
29
30
31
1
2
3
4
Events for March

31st

Events for April

1st

Events for April

2nd

Events for April

3rd

Events for April

4th

5
6
7
8
9
10
11
Events for April

5th

Events for April

6th

No Events
Events for April

7th

No Events
Events for April

8th

No Events
Events for April

9th

No Events
Events for April

10th

No Events
Events for April

11th

No Events
12
13
14
15
16
17
18
Events for April

12th

No Events
Events for April

13th

No Events
Events for April

14th

No Events
Events for April

15th

No Events
Events for April

16th

No Events
Events for April

17th

No Events
Events for April

18th

No Events
19
20
21
22
23
24
25
Events for April

19th

No Events
Events for April

20th

No Events
Events for April

21st

Events for April

22nd

Events for April

23rd

Events for April

24th

No Events
Events for April

25th

No Events
26
27
28
29
30
1
2
Events for April

26th

No Events
Events for April

27th

No Events
Events for April

28th

No Events
Events for April

29th

No Events
Events for April

30th

No Events

Follow Us