Un studiu publicat în New England Journal of Medicine a arătat că infecția cu COVID-19 nu a precipitat diabetul de tip 1 (DT1) la copiii cu vârsta cuprinsă între 9 și 15 ani, potrivit autorilor.

Deoarece incidența crescută a DT1 pediatric în timpul pandemiei de COVID-19 a fost raportată pe scară largă, anchetatorii au condus o cohortă multinațională prospectivă care includea copii cu vârsta cuprinsă între 9 și 15 ani din Statele Unite, Finlanda, Germania și Suedia. Un total de 4586 de copii au fost incluși și urmăriți din ianuarie 2020 până în decembrie 2021, reprezentând intervale de timp pre-pandemie și, respectiv, pandemie.

În perioada de studiu, copiii au fost testați pentru DT1 la fiecare 3 luni dacă prezentau anticorpi anti-celule insulare pancreatice (ICA). Dacă copiii nu aveau acești anticorpi, au fost testați la fiecare 6 luni. La fiecare vizită, participanții la studiu au fost testați pentru infecția cu SARS-CoV-2 și pentru anticorpi de vârf (vaccinare).

În total, 705 copii (15,4%) au avut un rezultat pozitiv al testului pentru anticorpii infecției cu SARS-CoV-2. Dintre aceste rezultate pozitive, 623 au fost din cei 4146 de copii fără anticorpi anti-celule insulare pancretice și 82 au fost din cei 440 de copii cu anticorpi anti-celule insulare pancretice.

Pozitivitatea a fost confirmată la 40 din cei 4146 de copii fara anticorpi anti ICA. Dintre acești 40 de copii, 5 aveau anticorpi nucleocapside (infecție) care au apărut după seroconversie, în timp ce ceilalți 35 de copii „nu au avut niciodată un test pozitiv pentru anticorpii nucleocapside”, au remarcat autorii studiului. „Prin urmare, seroconversia nu a avut loc la niciun copil fără anticorpi anti ICA, care a avut o infecție cu SARS-CoV-2 (0 din 623 de copii).” În total, seroconversia a avut loc numai la copiii fără anticorpi anti ICA, care nu aveau SARS-CoV- 2, rezultând 40 din 3523 de copii.

În perioada de urmărire de 24 de luni, 45 de copii au primit un diagnostic de diabet tip 1. Cinci au primit un diagnostic înainte de un test pozitiv al anticorpilor nucleocapside SARS-CoV-2, 1 a primit diagnosticul după detectarea infecției cu SARS-CoV-2, iar ceilalți 39 de copii cu DT1, „nu au avut niciodată un test pozitiv pentru anticorpi nucleocapside”. Dintre acești 39 de copii, 30 nu au fost vaccinați, 4 au fost vaccinați după diagnostic, 2 au fost vaccinați înainte de diagnostic și 3 nu au fost testați. În funcție de statusul anticorpilor anti ICA, toți copiii 4 sau 8 ori pe parcursul perioadei de studiu.

Potrivit autorilor studiului, nicio dovadă nu a demonstrat că numărul de copii la care „a avut loc seroconversia la pozitivitatea persistentă a nticorpilor anti ICA a fost mai mare în rândul celor cu infecție cu SARS-CoV-2, chiar și cu includerea probelor obținute după perioada de studiu, dacă ultimul eșantion din perioada de studiu a fost pozitiv pentru Covid-19 sau anticorpi anti ICA.

Studiul a concluzionat că numărul de copii care a primit un diagnostic de DT1 nu a fost diferit de copiii cu și fără infecție SARS-CoV-2. Printr-un studiu de cohortă prospectiv, multinațional, anchetatorii au stabilit că infecția cu COVID-19 nu a precipitat DT1.

 

 

Sursa: Contemporarypediatrics.com