Societatea Română de Diabet Nutriție și Boli Metabolice a decernat mai multe premii, în cadrul ceremoniei de închidere a celui de-al 47-lea Congres Național.

Astfel, Marele premiu a fost înmânat prof.univ. Dr. Cornelia Bala, președinte Asociația Română de Educație în Diabet.

De asemenea, Premiul special pentru dezvoltarea colaborării cu Societatea Română de Diabet Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM) și promovarea sănătății publice a mers către şef lucr. dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală.

Prof. dr. Eugen Moța a primit Premiul de membru de Onoare al Societăţii Române de Diabet Nutriție și Boli Metabolice.

Premiul anual al SRDNBM a mers către conf. Dr. Alexandra Sima, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, Spitalul Județean de Urgență Timișoara, şi către conf. dr. Anca Pantea Stoian, vicepreședinte al Comisiei de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice a Ministerului Sănătății.

Premiul pentru întreaga activitate, acordat post mortem, a mers către medicul Iosif Szilagyi, șeful secției de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, şi către dr. Diana Muşat.

Material integral pe Sanatateatv.ro