Sistem automatizat de eliminare a excesului de O2 din saloanele ATI, implementat de compania LIAMED

Numărul de cazuri cu tulpina Omicron ar putea ajunge, în scurt timp, la 800.000 de infectări pe lună, după cum apreciază specialiștii din Ministerul Sănătății. Se va ajunge din nou la supraaglomerarea secțiilor ATI din țară, ale căror probleme au rămas aceleași: instalații învechite și suprasolicitate, echipamente și paturi insuficiente, personal prea puțin și deja surmenat după valurile anterioare ale pandeminei de COVID-19.

Prea puțin din toate acestea mai poate fi schimbat acum, în pragul valului 5. Compania  din Brașov vine în sprijinul spitalelor cu un  în scopul evitării pericolului de explozie, incendiu etc.

Aerisirea încăperii se face instantaneu

Este vorba despre unde ultimă generație, conectat la un ventitalor care pornește automat atunci când concentrația de O2 din încăpere depășește indicele de  22,4. Imediat, se declanșează și o alarmă acustică, iar display-ul senzorului își schimbă culoarea din verde, în galben sau roșu, în funcție de nivelul de O2 sesizat. Când concentrația ajunge la nivelul normal, sistemul se oprește.

Ventialorul este echipat cu clapete gravitaționale, care se închid, astfel încât, atunci când nu funcționează, să nu permită intrarea aerului rece în încăpere. De asemenea, sistemul este prevăzut și cu un buton manual prin care poate fi pornit ventilatorul pentru aerisirea încăperii, fără declanșarea senzorului de oxigen. În acest fel, riscul de incendiu sau explozie într-un salon  este înlăturat imediat prin faptul că aerisirea încăperii începe de îndată ce concentrația normală de oxigen este depășită.

Sistemul implementat deja la Spitalul din Miercurea Ciuc

Șase astfel de sisteme au fost deja instalate de reprezentanții LIAMED, în secția de  a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc. Un singur sistem de acest fel asigură ventilarea unei încăperi de 20mp, însă, în funcție de suprafața salonului, pot fi instalați mai mulți senzori.