Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel mondial, iar România ocupă un nedorit loc fruntaș în topul țărilor cu decese provocate de afecțiunile cardiace.

Potrivit datelor Societății Române de Cardiologie, în țara noastră, în jur de 60% din decese sunt cauzate de bolile cardiovasculare. Din acest motiv România se confruntă cu una dintre cele mai reduse speranțe de viață la naștere dintre toate țările Comunității Europene. În plus, tot mai mulți tineri ajung să se confrunte cu probleme cardiace de la vârste din ce în ce mai scăzute.

Pentru că prevenția face diferența între o viață sănătoasă și una cu probleme cardiovasculare, Asociația Pacienților cu Insuficiență Cardiacă Optim Cardio și Dr-Heart lansează miercuri, 10 martie 2021, începând cu ora 11.00 Școala Inimii, un proiect online adresat pacienților cu boli cardiovasculare și nu numai.

  • Pentru că informațiile mici conștientizate și adoptate aduc beneficii majore
  • Pentru că nu mai dorim să stăm, absolut lipsiți de putere, în fața unor pacienți tineri, perfect curabili anterior, dar aflați în momentul examinarii și diagnosticării în afara oricăror resurse terapeutice
  • Pentru că medicul trebuie să cunoască pacientul, dar totuși cel mai bun medic este însuși pacientul
  • Pentru ca ignoranța nu e o soluție, cu atât mai puțin în sănătate
  • Pentru că de multă vreme s-a creat o prăpastie între medici și pacienți, care pe zi ce trece se adâncește
  • Pentru că vrem și chiar putem să vă ajutăm să trăiți mai bine

Gazdele acestei ediții vă așteaptă la Școala Inimii. Întâlnirile vor dura circa 45 minute (20 de minute medicul prezintă tema abordată, urmate de 20-25 de minute de întrebări și răspunsuri cu medicul cardiolog care prezintă sesiunea) și vor putea fi urmărite pe Facebook.

Prof. Dr. Crina Sinescu este invitatul special al primei ediții și va vorbi despre ”Bolile cardio-vasculare – realitatea zilelor noastre. De ce o Școală a Pacienților?”

Urmărirea evenimentului va fi gratuită pe Facebook, însă pentru a avea posibilitatea de a comunica în direct vă invităm să vă înscrieți prin completarea următorului formular https://forms.gle/fWJU1ENFDQ5GYt4f7 . Ulterior veți primi pe mail link-ul de acces.