Există, în prezent, toate intrumentele pentru combaterea durerii, de care pacienții nu ar trebui să se mai teamă și să aibă o viață demnă și o moarte liniștită. Sunt asigurările pe care Prof. Dr. Doru Paul, Medic Specialist, Divizia de Hematologie și Oncologie Medicală, Weill Cornell, New York, le-a făcut, în cadrul Webinarului ”Terapia durerii în oncologie – metode integrate inovative pentru reducerea durerii”, care a avut loc pe 25 mai.

”În secolul XXI, pacienții nu trebuie să se mai teamă de durere, pentru că avem acum toate intrumentele pentru combaterea ei și pentru o viață demnă. Pacienții nu trebuie să mai stea și să sufere în durere, ci să vină să comunice cu medicul, pentru că pot fi ajutați. Există mereu speranță în tratamente și tot timpul putem face lucruri, cu scopul de a îmbunătăți speranța de viață a pacientului. În secolul XXI, pacienții nu ar mai trebui să moară în durere și, în momentul de față, avem toate intrumentele pentru a trata durerea și a face ca omul să moară demn”, a arătat Prof. Dr. Doru Paul.

Tratamentul durerii, obligatoriu și imperativ

”Noi, ca medici, trebuie să fim de partea vieții și să o susținem. Tratamentul durerii nu este o frivolitate, este ceva obligatoriu și imperativ”, a mai spus medicul.

Potrivit Prof. Dr. Doru Paul, temerea frecventă a pacientului și a oncologului, în ceea ce privește medicamentele, este aceea legată de dependență: ”Ceea ce nu se înțelege clar este faptul că iei opioidele pentru că ai o durere foarte intensă, deci nu o faci de plăcere. În Statele Unite ale Americii, față de România, există un sistem foarte clar de trimitere de la specialist la specialist și pacientul merge pe cărări bătătorite. La noi trebuie să intre pe internet, să caute, să fie manipulați de informațiile găsite și, ulterior, să-și asume decizia. Dialogul între specialiștii români este foarte complicat și acest lucru încurcă foarte mult pacienții și medicii.”

Durerea, senzație subiectivă

Medicul a lămurit și originea numelui acestei boli: ”Termenul de cancer, carcinom, a apărut în lumea greacă și se referea la durerea provocată, care era asemănătoare unui crab care mănâncă din tine și îți dă niște dureri intense.”

În ceea ce privește durerea, Prof. Dr. Doru Paul a explicat că aceasta este o senzație subiectivă, în primul rând, și că există anumite medicamente care ridică acest prag al durerii, acționând direct asupra creierului și există alte proceduri care, în periferie, încercă să facă ca impulsurile trimise de terminațiile nervoase să se diminueze: ”Sunt două componente importante la durere, pe de-o parte, componenta centrală și, pe de altă parte, componenta periferică. Este necesar atât tratamentul acestei surse de dureri care vine din periferie, cât și tratamentul central. Fiecare om, fiecare pacient are o toleranță diferită la durere. Este foarte important să credem pacientul! Având în vedere această calitate subiectivă a durerii, practic, tu nu ai acces în interiorul pacientului, unii pacienți au mai multe terminații nervoase, au mai mulți receptori centrali pentru durere și, în acest caz, durerea va fi mai intensă.”

Webinarul „Terapia durerii în oncologie – metode integrate inovative pentru reducerea durerii” a fost organizat în cadrul platformei EventsOnline.ro, cu suportul Nord-Grupul Medical Provita.

EventsOnline.ro este un produs Oameni și Companii.