Material scris pentru platforma specializată DespreObezitate.ro de Dr. Oana Pop, Medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice – Hyperclinica Medlife Oradea.
Hipoglicemia reprezintă un sindrom clinic definit prin scăderea glicemiei, la un nivel ce poate induce semne și simptome simpatoadrenergice sau /și neuroglicopenice.
Hipoglicemia este definită pe baza triadei Whipple reprezentată de:
· Simptome autonome și neuroglicopenice;
· Concentrația plasmatică a glucozei scăzută <70 mg/dl;
· Remisiunea simptomelor după ingestia de glucide.
Hipoglicemia simptomatică necorelată cu tratamentul diabetului zaharat este relativ rară, datorită faptului că organismul prezintă mecanisme puternice de contrareglare pentru a compensa nivelele scăzute ale glucozei din sânge. Concentrația de glucagon și epinefrină crește masiv ca răspuns la hipoglicemia acută și pare a constitui prima linie de apărare. În hipoglicemia prelungită cresc acut nivelele de cortizol și de hormon de creștere.
Clasificare
1. Criteriul etiopatogenic
a. Hipoglicemii organice – asociate cu boli somatice, apărute de regulă la distanță mare de masă, motiv pentru care mai sunt denumite și hipoglicemii a jeun;
b. Hipoglicemii funcționale – acelea cărora nu li se poate evidenția natura organică directă.
2. Clasificarea hipoglicemiilor în funcție de valoarea glicemică
a. Grad I – glicemie < 70 mg/dl și glicemie > 54 mg/dl. Valorile glicemiei de 70 mg/dl este considerată prag de declanșare a răspunsului neuroendocrin la persoanele fără diabet;
b. Grad II – glicemie <54 mg/dl. Valoarea glicemiei de 54 mg/dl este considerată valoare prag de apariție a simptomelor neuroglicopenice. Necesită acțiune imediată pentru corectarea hipoglicemiei;
c. Grad III – independent de valoarea glicemiei. Se caracterizează printr-un episod sever caracterizat prin stare mentală și/sau fizică alterată care necesită ajutor din partea altei persoane.
3. Hipoglicemia în funcție de severitate
a. Ușoară – simptome autonome ce pot fi corectate de către pacient și nu au un impact negativ asupra confortului pacientului;
b. Moderată – simptome autonome și neuroglicopenice ce pot fi corectate de către pacient dar cu un impact negativ asupra confortului pacientului;
c. Severă – incapacitatea pacientului de a acționa coerent pentru corectarea hipoglicemiei, fiind necesară intervenția altei persoane pentru a administra glucide, glucagon și alte măsuri de corecție a hipoglicemiei.
Factori declanșatori
– excesul de insulină sau insulino-secretagoge prin erori de administrare, clearance redus, boală cronică de rinichi;
– neanticiparea scăderii necesarului de insulină – situații precum perioadele de remisiune tranzitorie a diabetului zaharat în perioade de recuperare după infecții, afecțiuni acute, reducerea bruscă a dozei de corticosteroizi, postpartum, după scădere ponderală semnificativă, după reducerea gluco- și lipotoxicității la cazurile recent diagnosticate cu diabet zaharat;
– aport exogen scăzut de glucoză – aport insuficient sau inadecvat de glucide; sincronizare necorespunzătoare a insulinei în raport cu mesele;
– expunerea imediat după administrarea insulinei la temperaturi ridicate ce determină creșterea vitezei de absorbție a insulinei;
– efort fizic neprevăzut asociat cu administarea insulinei într-o zonă implicată în desfășurarea efortului;
– ingestia de alcool – ingestia acută de alcool poate determina hipoglicemie severă asimptomatică prin diminuarea aprecierii simptomelor și răspunsul hormonal contrareglator;
– factori socio-economici – statut economic scăzut, insecuritate alimentară, cunoștinte medicale precare.
Semne. Simptome
Creșterea activității autonome ca răspuns la nivelul scăzut al glucozei plasmatice determină transpirații, anxietate, tremor, palpitații.
Aportul insuficient de glucoză către creier duce la cefalee, vedere încețoșată sau dublă, confuzie, dificultăți de vorbire, convulsii și comă.
Simptomele autonome încep de la un nivel al glucozei de aproximativ 50 mg/dl sau puțin sub acest nivel.
Majoritatea persoanelor cu nivele ale glucozei la aceste praguri nu au simptome și majoritatea persoanelor cu simptome sugestive de hipoglicemie au concentrații normale ale glicemiei.
Semne și simptome autonome sunt:
– tremor al extremităților, palpitații, transpirații reci, anxietate, foame imperioasă, greață, parestezii, paloare, tahicardie, creșterea tensiunii arteriale
Semne și simptome neuroglicopenice sunt:
– amețeli, fatigabilitate, cefalee, confuzie, somnolență, tulburări de vedere, diplopie, disfuncție cognitivă, tulburări de comportament precum iritabilitate, letargie, agresivitate; convulsii și comă.
Pot surveni semne și simptome neurologice precum tulburări de vorbire, ataxie, deficit neurologic focal, atac ischemic tranzitor. Manifestările neuropsihice sunt automatisme și psihoze.
La copii predomină tulburările comportamentale iar la vârstnici simptomele neurologice.
Diagnosticul
Necesită existența unui nivel scăzut al glucozei plasmatice sub 50 mg/dl în momentul apariției simptomelor care și răspund la administrarea de glucoză.
Prognosticul
Dacă tratamentul este aplicat corect și la timp, manifestările clinice pot fi complet reversibile. Dacă se întârzie instituirea aportului glucidic necesar echilibrului glicemic, pot apărea leziuni ireversibile la nivelul sistemului nervos central și aparatului cardiovascular ce pot duce la deces.
Prevenție
Este important a se realiza educația pacientului, intervenția dietetică, gestionarea efortului fizic, revizuirea periodică a tratamentului.
În cazul șofatului, persoana cu diabet zaharat trebuie să își determine glicemia înainte sau să ia o gustare. Este important să se ia o gustare după fiecare 2 ore de șofat și să aibă la îndemână glucoză sau dextroză sau zahăr.
Tratament
Tratamentul imediat este reprezentat de adminstrarea de glucoză. Dacă pacientul este conștient se ingeră 15-20 g glucoză provenită din zahăr, miere, bomboane, măr, lapte etc
Trebuie subliniat că 15 g glucoză determină o creștere a glicemiei cu aproximativ 40 mg/dl în 20 minute. Se va evita ciocolata deoarece conținutul ei de lipide poate întârzia absorbția glucozei.
Administrarea parenterală de glucoză se evită dacă pacientul este conștient. În hipoglicemiile severe, în cazul în care pacientul și-a pierdut cunoștiința se va administra parenteral glucoză sau glucagon 1 mg, care va determina o creștere semnificativă a glicemiei timp de 60 minute dar nu este effcient mai mult de 1-1.5 ore.
Imediat după revenirea stării de conștiință trebuie administrate 20 g glucoză și 40 g glucide cu absorbție lentă pentru prevenirea hipoglicemiei.
1. Ghid de management al diabetului zaharat – Hipoglicemia la pacienții cu diabet zaharat – Simona Georgiana Popa
2. https://emedicine.medscape.com/article/122122-overview
3. Manualul Merck editia XVIII-a pg.1293-1294
4. Tratat Roman de Boli Metabolice, editat de Viorel Șerban – vol II pg 189-199
Foto: Claudiu Szabo
