Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice respectiv Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a elaborat un nou ghid de management al diabetului zaharat, care urmează să-l înlocuiască pe cel actual, aprobat în urmă cu 12 ani.

Noul ghid este cuprins într-un proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătății, care urmează să înlocuiască “ghidul medical pentru îngrijirea pacienţilor cu diabet zaharat” aprobat prin ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.059/2009.

Noul ghid cuprinde reglementări privind diagnosticul și clasificarea tulburărilor metabolismului glucidic, prevenția diabetului zaharat tip 2, evaluarea pacientului cu diabet zaharat tip 2, managementul diabetului zaharat tip 2, managementul bolilor asociate, complicațiile microvasculare ale diabetului zaharat, neuropatia diabetică, piciorul diabetic, complicațiile acute ale diabetului zaharat, tehnologiile noi în diabetul zaharat, hipoglicemia la pacienții cu diabet zaharat, suportul psihologic în diabetul zaharat, educația terapeutică în diabetul zaharat, diabetul zaharat la vârstnici, diabetul zaharat și sarcina, diabetul zaharat tip 1 la copil și adolescent, abordarea pacientului cu diabet zaharat pe perioada spitalizării și prediabetul.

 

Materialul integral pe www.360medical.ro