O nouă modalitate de a reduce progresia bolii renale diabetice, care afectează 40% dintre persoanele cu diabet, a fost descoperită de oamenii de știință. Studiul condus de Universitatea din Bristol, publicat pe 7 februarie în JCI Insight, ar putea ajuta persoanele cu diabet, care au șanse de până la patru ori mai mari să necesite dializă sau transplant renal.

Studiile clinice recente arată că un medicament utilizat în mod obișnuit pentru tensiunea arterială, cunoscut sub numele de spironolactonă, este un tratament eficient – reduce secreția de proteine din urină. Cu toate acestea, în ciuda efectului său pozitiv, medicamentul poate avea efecte secundare adverse, cauzând inclusiv niveluri ridicate de potasiu în sânge (hiperkaliemie), fapt pentru care medicii sunt reticenți în privința utilizării sale.

Cercetătorii de la Bristol Medical School, în colaborare cu colegi internaționali, și-au propus să înțeleagă cum previne spironolactona afectarea rinichilor.

Echipa a descoperit că medicamentul are un efect protector, ajutând la conservarea stratului de glicocalix asemănător gelului de pe suprafața vaselor de sânge din rinichi, prevenind astfel progresia bolii. Folosirea de noi terapii alternative pentru a încetini degradarea stratului de glicocalix la persoanele cu diabet zaharat, i-ar putea ajuta pe cercetători să recreeze același efect, eliminând efectele secundare adverse.

Pentru a realiza acest studiu, echipa a folosit biopsii renale de la pacienți pentru a dezvolta o nouă metodă de măsurare a modificărilor glicocalixului și pentru a confirma că diabetul dăunează stratului de glicocalix endotelial.

Rezultatele lor au arătat că spironolactona reduce activitatea unui grup de enzime, numite metaloproteinazele matriceale, care ajută la păstrarea stratului de glicocalix, prevenind progresia bolii.

Dr. Matthew Butler, autorul principal al studiului, a declarat: „Acest studiu este cu adevărat interesant pentru noi, deoarece confirmă că blocarea receptorilor mineralocorticoizi, care utilizează spironolactonă, păstrează funcția rinichilor.”

„Următorii pași sunt reprezentați de analiza reutilizării medicamentelor care vizează enzimele metaloproteinazelor matriceale [MMP] pentru a vedea dacă ar putea fi benefice la pacienții cu boală renală și pentru a evita efectele secundare. Dacă vom vedea același nivel de protecție folosind aceste medicamente specifice, atunci pacienții vor obține beneficii semnificative evitând în același timp riscurile asociate cu nivelurile ridicate de potasiu din sânge.”

”Îmbunătățirea rezultatelor pentru pacienți este o prioritate. Acest lucru este un pas important care va permite identificarea mai rapidă a noilor tratamente pentru boala renală diabetică”, susține Dr. Aisling McMahon, director executiv de cercetare la Kidney Research UK.

 

Sursă: News-Medical.net