În urma unui studiu realizat de EIT Food efectuat în perioada iunie-iulie 2021, s-a arătat că generația tânără, numită și generația Z, este foarte interesată de obiceiurile alimentare sănătoase și, în special, modul în care aceasta se leagă de bunăstarea și sănătatea mintală.

Prin intermediul Opinium Research (agenție de cercetare de piață și de perspectivă), cercetătorii au chestionat 2.000 de tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, provenind din 5 țări europene (Franța, Germania, Polonia, Spania și Marea Britanie).

Rezutatele studiului sugerează că tinerii din generația Z conștientizează importanța și beneficiile unei alimentații sănătoase.

 

  • 67% din tineri consideră că accesul la alimente sănătoase și costurile acestora reprezintă principalele provocări;
  • 52% din tineri cunosc conceptul de alimentație sănătoasă și își monitorizează aportul alimentar;
  • 78% din tineri doresc mai multă transparență din partea companiilor alimentare și a guvernelor
  • 64% din tineri doresc să urmeze o carieră în domeniul inovației alimentare;
  • 82% din femeile tinere doresc mai multe sfaturi cu privire la relația dintre alimente și sănătatea mintală.

Potrivit studiului, alimentația necorespunzătoare, în timpul adolescenței și nu doar, afectează nu numai greutatea corporală ca și adult, dar mai tarziu aceștia sunt predispuși mai multor boli cronice.

Alimentația corectă asigură creșterea și dezvoltarea adecvată a adolescenților și îmbunătățește sănătatea și bună funcționare a organismului.

 Studiul integral poate fi accesat pe: STUDIUL EIT Food