“Impactul pandemiei Covid-19 este unul destul de puternic în rândul persoanelor cu diabet, atât pentru prevenirea îmbolnăvirii, cât şi pentru a încerca continuarea unui stil de viaţă sănătos în izolare. Ştim că riscul de infecţie este sporit la persoanele cu diverse afecţiuni, aici intrând şi persoanele cu diabet, comparativ cu populaţia generală”, spune Gabriela Airinei, vicepreședintele Asociației “Da, și eu pot să lupt cu diabetul”, într-un interviu acordat portalului RoDiabet.ro

În aceste două luni în care a fost decretată starea de urgență, Gabriela Airinei a încercat să încurajeze membrii asociaţiei, prin filmuleţe scurte, postări cu exemple pozitive şi gânduri transmise aproape zilnic, îndemnându-i să se protejeze, să se spele frcevent pe mâini, să plece de acasă doar pentru strictul necesar, să poarte mască în spaţiile închise, să facă cât mai multă mişcare, chiar şi în sufragerie, chiar se poate, să fie atenţi la ce mănâncă şi cel mai important, să îşi măsoare glicemia des, să îşi administreze insulina/medicaţia. În acestă perioadă, Asociația “Da, și eu pot să lupt cu diabetul” desfăşoară o campanie care se numeşte “Ai timp pentru tine – Stai acasă!”

“Campania are ca temă sportul, existând doi antrenori profesionişti care timp de 45 de minute, ne aduc un plus de energie, ne ţin în formă, iar printr-o aplicaţie care se conectează la pagina noastră, pot intra persoane cu diabet şi nu numai, pentru a câştiga un plus de energie şi de ce nu, voie bună!”, explică Gabriela Airinei.
Ea recunoaște că această perioadă de izloare are un impact destul de serios asupra tuturor persoanelor, dar mai ales asupra pacienţilor cu afecţiuni cronice, pentru că aceştia au o temere să meargă la medic pentru diversele probleme de sănătate care intervin între timp. “Mulți nu ştiu cum să folosească internetul pentru a putea lua legătura cu medicul specialist, pentru a le prescrie reţeta de insulină sau alte medicamente. Iar una dintre temerile cele mai mari este aceea că nimeni nu ştie când şi în ce fel această pandemie se va sfârşi. Asta duce la un dezechilibru psihic. Tocmai de aceea am derulat acel proiect despre care v-am povestit mai sus, prin care încercăm să mai descreţim frunţile încordate în rândul persoanelor cu diabet”, afirmă vicepreședintele Asociației “Da, și eu pot să lupt cu diabetul”.
Potrivit acesteia, asociația a prezentat şi promovat la rândul său aplicaţii dezvoltate de producători de aparatură medicală, precum MySugar şi Contour, utile în gestionarea glicemiilor. Ca o bună sursă de educare și informare, Gabriela Airinei menționează canalul Pacientul 2.0.
“Credem că toată această perioadă va trece cu bine, trebuie să fim încrezători, trebuie să putem merge mai departe şi sunt sigură că putem face asta doar dacă avem grijă de noi, doar dacă suntem atenţi la igienă, doar dacă suntem conştienţi că acest virus nu este o glumă şi că ţine doar de noi pentru a ieşi învingători la final!”, conchide Gabriela Airinei.