”Nu este normal să vorbim despre pacientul cu diabet cu ocazia apariției unor cazuri de accident vascular, a unei amputații de picior sau a unui infarct miocardic, în condițiile în care avem cel mai bun Program de diabet, cu medicație de ultimă generație oferită în mod gratuit. Diabetul este o afecțiune progresivă,  iar până acesta se instalează avem o lungă perioadă, în care apar o serie de modificări premergătoare, pe care ar trebui să le depistăm la timp” susține dr. Daciana Toma în cadrul webinarului Insulina 100 organizat în 10 februarie 2022, pentru a marca centenarul descoperirii insulinei.

”Noi nu diagnosticăm diabetul fix în ziua în care a apărut, iar atunci noi când depistăm diabetul deja ar trebui să avem în minte faptul că acest pacient are mai multe complicații și trebuie să le căutăm. Acesta este rostul evaluării inițiale la pacientul cu diabet. Avem în minte faptul că are diabet, dar este și mai probabil să aibă o serie de complicații prezente, pe care trebuie să le depistăm și unde trebuie să acționeze în consecință. Nu putem vorbi în anul 2022 de un pacient cu diabet zaharat, fără să facem și o evaluare a profilului lipidic, un control cardiovascular, unul neurologic, o evaluare a funcției renale, toate pentru a vedea exact cum stă pe principalele complicații pe care riscă le dezvolte” a declarat dr. Daciana Toma în fața medicilor de familie prezenți la webinar.

Ea a vorbit și despre rolul medicului de familie în managementul diabetului. ”Ca medic de familie eu nu pot iniția tratamentul, dar, pe de altă parte, este rolul meu ca medic de familie să mă asigur că pacientul are tratament, că îl ia și că are un tratament adecvat situației lui. Acestea sunt lucrurile esențiale pe care eu, ca medic de familie, le am de verificat în relația mea cu pacientul cu diabet. Este important să știm, să controlăm și să ținem cont de individualizarea controlului glicemic. Nu îmi doresc o hemoglobină glicozilată oricât de mică, pentru că o astfel de hemoglobină, care aparent este bună pentru un pacient, tânăr, care are diabet zaharat de tip 2 de o scurtă durată de timp, nu are aceeași semnificație ca cea pentru un pacient vârstnic, care are diabet de foarte mult timp.”

Despre programul ”Insulină 100”

Întâlnirea din 10 februarie 2022 este parte a programului ”Insulina 100: Călătoria, Moștenirea și Drumul înainte” dezvoltat de platforma RoDiabet cu susținerea partenerilor Novo NordiskRegina MariaAlliance Healthcare și Farmaciile Alphega.

Anul 2021 a marcat centenarul descoperirii insulinei, considerată una dintre cele mai mari realizări medicale din toate timpurile și care continuă să salveze milioane de vieţi în întreaga lume. Pentru a pune în evidență drumul și progresul înregistrate din acel punct până în 2022, alături de provocările pe care viitorul le dezvăluie, comunitatea RoDiabet a organizat o serie de 10 întâlniri în parteneriat cu diverse comunități dezvoltate de Oameni și Companii, precum jurnaliști, farmaciști, studenți, asociații de pacienți. Întâlnirea din 25 ianuarie 2022 este întâlnirea dedicată comunității medicilor diabetologi, nutriție și boli metabolice.

RoDiabet este o comunitate administrată de Oameni și Companii. Oameni și Companii – OSC este un ecosistem avansat de marketing care integrează peste 130 comunități business și profesionale și 35 de platforme digitale proprii asociate acestor comunități. Toate comunitățile OSC: aici. Toate platformele OSC: aici. Portofoliul OSC: aici.