Dacă așteptăm să identificăm neuropatia diabetică doar la pacienții cu simptome, din păcate am pierdut deja 50% dintre ei. Este foarte important și necesar să efectuăm screeningul pentru diagnosticarea precoce a aceastei afecțiuni, dar diagnosticarea nu este suficientă. Este nevoie și de un tratament specific și de un management corect al pacienților cu diabet și neuropatie diabetică” a declarat dr. Daciana Toma, medic de familie și coordonatorul grupului de diabet al SNMF în cadrul Orei Specialistului Rodiabet din 20 martie 2024.

Neuropatia diabetică este cea mai frecventă com­pli­ca­ţie microvasculară a diabetului zaharat şi afectează ambele componente ale sistemului nervos (somatică şi vegetativă).

2 din 3 persoane cu diabet suferă de neuropatie diabetică, dar afecțiunea este mult subdiagnosticată, atât în România cât și la nivel mondial.

Există studii clare care ne arată faptul că în Europa, neuropatia diabetică apare din perioada de prediabet. Iar faptul că este cea mai frecventă complicație microvasculară, iar modificările specifice neuropatiei diabetice apar de obicei fără simptomatologie, pot fi o explicație pentru subdiagnosticarea acestei patologii” a explicat dr. Daciana Toma, vorbind despre provocările unui diagnostic precoce.

Mai mult, particularitățile sistemului de sănătate aduc provocări suplimentare. ”Este vorba, în primul rând, despre comunicarea deficitară între cei care formează echipa de îngrijire a unui pacient cu diabet. În plus, sistemul disfuncțional contribuie la aceste lucruri, pentru că pierdem foarte mult timp cu disfuncționalitățile concrete ale sistemului, în loc să ne ocupăm de pacient, să îl descălțăm și să facem screening” atrage atenția dr. Toma.

 

Screeningul neuropatiei diabetice trebuie realizat constant

Un studiu realizat în 2015 pe 25.000 de pacienți cu diabet din România a ajuns la concluzia că 65,2 % dintre acești pacienți sufereau de neuropatie diabetică, iar 14,8 % dintre ei aveau și ulcerații. Iar concluzia nu este deloc îmbucurătoare, după cum explică medicul Daciana Toma: ”Asta ne arată că avem un număr foarte mare de pacienți cu neuropatie diabetică, care efectiv este nediagnosticată, iar din momentul în care este nediagnosticată, este clar că nu este nici tratată.”

Atenția pentru screeningul neuropatiei diabetice trebuie să fie constant, pentru că ”oricât de bine vom controla factorii de risc ai neuropatiei diabetice, la un moment dat, pacientul cu diabet va face această boală. Dacă reușim să controlăm profilul glicemic, profilul lipidic, valorile tensiunii, pacientul renunță la fumat și îi controlăm greutatea, pacientul cu diabet tot va face neuropatie diabetică. Acționând eficient asupra factorilor de risc, doar amânăm momentul de apariție al neuropatiei” atrage atenția dr. Daciana Toma.

 

Educația pacienților trebuie să continue

Educația pacienților  este un sector în care trebuie să lucrăm mult mai mult. Nu doar asupra modului în care pacienții își îngrijesc piciorul, ci și asupra informării a ceea ce trebuie să facă ei anual.”Trebuie să le explicăm cât de importantă este prevenția neuropatiei diabetice și a piciorului diabetic, cum să identifice și să controleze factorii de risc, dar să le subliniem foarte clar, că inclusiv atunci când acești factori sunt controlați, neuropatia diabetică poate să apară” arată medicul Daciana Toma.

În încheierea intervenției sale, dr. Toma arată că: ”Medicii de familie au cunoștințele și instrumentele necesare pentru a efectua screening-ul și evaluarea neuropatiei diabetice și a piciorului diabetic la pacienții cu diabet. Este însă necesar să acționăm pentru a îmbunătăți situația pacienților cu neuropatie diabetică. Putem instrui asistentele medicale pentru a realiza teste relevante pentru neuropatia diabetică și piciorul diabetic. În acest mod asistentele pot fi implicate în procesul de screening, ceea ce va permite medicilor mai mult timp pentru alte activități clinice”.

 

Despre Ora Specialistului Rodiabet

Întâlnirile Ora Specialistului Rodiabet sunt dezbateri profesionale dedicate specialiștilor din domeniul sănătății, organizate periodic, pe teme de interes pentru comunitatea de diabet. Ediția din 20 martie a fost organizată cu susținerea partenerului Worwag Pharma și a abordat tema gestionării eficace a neuropatiei diabetice.

Rodiabet este platforma dedicată comunității de diabet din România, dezvoltată de Oameni și Companii din anul 2018. Rămâi conectat la activitățile comunității și află cele mai noi știri privind diabetul zaharat, abonându-te gratuit la newsletterul săptămânal Rodiabet aici:  Abonare newsletter – Rodiabet.