adrian pana ziua diabetului

”Diabetul zaharat este o problemă care mă preocupa de mult timp, atât din perspectiva ofertei sistemului de sănătate cât și din perspectiva profesionistului. Prima perspectivă este legată de incidența în creștere constantă a diabetului zaharat în România cuplată cu monitorizarea pacientului diabetic care este încă la nivel sub-optimal. Rețeaua de diabetologie din România funcționează cu sincope și destul de fragmentat, iar aici cred că este nevoie de o nouă abordare a modului în care încercăm să oferim opțiuni pacientului cu aceasta boală. În al doilea rând, avem un program de diabet zaharat care este foarte cuprinzător, dar care este preponderent axat pe tratament și nu pe prevenție, dar mai ales avem un program care nu reușește să ofere îngrijire personalizată anumitor tipuri pacienți care necesită acest lucru”, ne-a declarat dr. Adrian Pană, Founder & CEO Center for Health Outcomes and Evaluation cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului 2021.

E nevoie de o abordare activă

Ca om de sănătate publică, mesajul meu va fi în primul rând către cetățean: este nevoie de o abordare activă atât din partea noastră ca cetățeni, cât și din partea profesioniștilor și a autorităților în a  ne menține un stil de viață sănătos. Asta înseamnă că trebuie să avem grijă ce mâncăm, să facem mișcare,  sa ne păstrăm o  greutate optimă, să ne odihnim cât mai bine, iar în condițiile în care nu putem face aceste lucruri să știm la cine să apelăm,  ce ajutor putem primi și cum poate fi oferit acest ajutor.

Toate aceste lucruri pot fi rearanjate din perspectiva ofertei de servicii suport în viitor. Există deja o lege dedicată prevenției în diabetul zaharat, există oportunități pentru viitor din perspectiva noii strategii de sănătate, a fondurilor care vor veni inclusiv pe componenta de educație, informare pentru sănătate, comunicare pentru sănătate și pe partea de prevenție.

Ar trebui să reținem că învățarea ar trebui să fie începută de la o vârstă cât mai fragedă, pentru că, copiii învață rapid și își formează comportamentul, în timp ce adulții doar luptă să îl schimbe. Iar schimbarea este întotdeauna mai dificilă.

Complicațiile diabetului reduc speranța de viață

Există în acest moment destul de multe modalități de a ne cuantifica riscul de a face diabet zaharat. Medicul de familie are  la dispoziție instrumentele de standardizare a riscului, sunt aplicații digitale care ne pot ajuta să facem asta. Important este ca în momentul în care descoperim că avem un risc crescut să ne adresăm unui specialist.

Apoi, cred că este extrem de important ca să înțelegem că diabetul este o boală cu care se poate trăi, dar importantă este calitatea vieții pacientului diabetic. Diabetul în sine nu conduce la scăderea speranței de viață prin deces, decât în  situații punctuale, dar complicațiile diabetului sunt cele care le reduc speranța de viață și care înainte de a reduce  speranța de viață sunt asociate cu dizabilități importante precum dializa, pierderea vederii, pierderea unui membru, probleme legate angină, infarct miocardic sau AVC.

Acestea sunt evenimente negative extrem de neplăcute și care se întâlnesc mult mai des în rândul populației diabetice și tocmai din această cauză știm că e nevoie de o abordare foarte corectă, iar aici mă refer la partea de personalizare a tratamentului, monitorizare și integrarea a serviciilor, care astfel poate întârzia apariția sau preveni apariția complicațiilor.

E nevoie de muncă în echipă

E nevoie de multă muncă în echipă și nu e vorba doar să avem bani disponibili pentru anumite terapii. E vorba de un pacient activ, care este implicat în  îngrijirea lui, de o echipă care îl ajută să atingă niște ținte, ținte care ar trebui cumva înregistrate regulat și care ar trebui să fie monitorizate.

În următoarea strategie de sănătate există acest obiectiv referitor la diabetul zaharat: încercarea de a transforma îngrijirea pacientului diabetic într-o îngrijire mai integrată și cu implicarea activă a pacientului, prin furnizarea de informații utile pentru menținerea calității vieții lucru și care să poată ajuta și profesionistul în a particulariza îngrijirea pacientului cu diabet.

Rețeaua națională de îngrijire în diabet va trebui remodelată. Conceptul în care pacientul navighează între diferiți profesioniști trebuie reașezat, dar important este să vedem lucrurile nu ca segmente, ci ca un întreg, ca piese care formează un puzzle în centrul căruia e pacientul.

Ne dorim să avem, pe de o parte,  o  încetinire a creșterii numărului de cazuri noi de diabet, un tratament și diagnostic cât mai corect efectuat pacienților cu diabet zaharat și o monitorizare a calității vieții care să ne arate că acești pacienți au viață cât mai aproape de normal.”

Interviu realizat de echipa RoDiabet cu dr. Adrian Pană, Founder & CEO al Center for Health Outcomes and Evaluation cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului 2021.