Specialiștii prezenți la prima ediție a Webinarului RoDiabet: Ora Pacientului au răspuns solicitărilor primite din partea publicului.

Care este procedura de diagnostic a diabetului, care sunt factorii de risc, analizele ce trebuie făcute pentru confirmarea diagnosticului şi care ar fi paşii de înregistrare la  un medic diabetolog odată ce suntem confirmaţi cu diabet ?

Conf. Dr. Bogdan Timar:  Procedura în această situaţie era una bine definită. Dacă în urma unor simptomatologii se efectuează o serie de analize sau, dacă în urma unor  analize se observă valori  care nu sunt normale din punct de vedere al glicemiei, al hemoglobinei pacientul ajunge la medicul de familie, care îl îndrumă către medicul diabetolog şi este luat în evidenţă.

Având în vedere situaţia aceasta specială din zilele noastre, ne aşteptăm ca numărul de pacienţi nou identificaţi să fie un pic mai mic decât de regulă, şi aici mă refer la diabetul zaharat tip 2, pentru că nu există o căutare proactivă aşa cum s-ar întâmpla în alte situaţii.  În lipsa unor modificări ale stării de sănătate, în lipsa unei simptomotologii care să fie caracteristice diabetului, nu este recomandat să mergem să facem analize de rutină. Aceste analize pe care de altfel este foarte bine să le facem regulat, ar putea să fie temporizate astfel încât cei care au valori  la graniţă poate ar fi mai bine să se caute cu o anumită temporizare, să îşi facă aceste analize tocmai pentru a minimiza această expunere.

Cu toate acestea, evident că există acele cazuri în  care siptomatologia este pronunţată, în care prezentarea la medic este absolut necesară, şi mai grav, situaţia în care pacientul se prezintă de urgenţă urmând să fie diagnosticat de urgenţă. Indiferent de situaţiile acestea cabinetele medicale funcţionează în cea mai mare parte a lor, secţiile de diabet funcţionează în toată ţara, astfel încât în afară de măsurile sporite de precauţie pacientul nostru va fi diagnosticat şi înregistrat asemănător cu ceea ce se întâmpla înainte.

Traseul pe care îl are de urmat este unul asemănător. Ceea ce are de făcut sunt măsuri sporite de precauţie.

Material realizat în cadrul Webinarului RoDiabet: Ora Pacientului din 28 mai 2020.