”Cea mai mare importanță o are familia, pentru că pacientul cu diabet nu trăiește singur și de aceea este esențial ca și cei din jurul său să înțeleagă diabetul” a declarat Prof. Dr. Doina CATRINOIU, Universitatea Ovidius din Constanța la întâlnirea RoDiabet – Ora Pacientului din 9 decembrie 2021.

”Cred că o persoană cu diabet are nevoie de familia de acasă, care este esențială, are nevoie de familia socială, de prieteni și de oamenii care îi sunt apropiați și, nu în ultimul rând, are nevoie de familia medicală, cu care se întâlnește foarte frecvent” este de părere prof. dr. Doina Catrinoiu.

Aceasta a vorbit și despre situațiile mai puțin placute, în care familia poate deveni o barieră în gestionarea corectă a diabetului, în care implicarea excesivă sau dimpotrivă, lipsa de implicare a membrilor familiei pot avea efecte nocive asupra managementului diabetului la tineri sau bătrâni.

Webinarul Ora Pacientului RoDiabet

Ora Pacientului RoDiabet este o inițiativă a Platformei RoDiabet dezvoltată din mai 2020 cu susținerea partenerilor: Alliance Healthcare România, Alphega FarmacieAstra ZenecaBoehringer Ingelheim, Dahna, LiamedMedtronic, Novo Nordisk.  

Întâlnirile lunare RoDiabet Ora Pacientului sunt dedicate tuturor persoanelor care trăiesc cu diabet și familiilor acestora, abordând teme care să ușureze gestionarea acestei maladii și care să răspundă întrebărilor persoanelor cu diabet, precum: gestionarea corectă a diabetul în timpul pandemiei și pregătirea de ieșirea din izolare, ce este și cum controlăm hipoglicemia, obezitatea și diabetul, piciorul diabetic sau tehnologii și aplicații în sprijinul persoanelor cu diabet.

RoDiabet este o comunitate administrată de Oameni și Companii. Oameni și Companii-OSC oferă soluții de marketing utilizând un ecosistem propriu de +100 comunități business sau profesionale si platforme digitale asociate. O listă cu aceste platforme puteți vedea aici. O listă de comunități, aici