O combinație de factori de risc determină posibilitatea de a dezvolta diabet zaharat de tip 2, iar curba diabetului poate fi aplatizată, doar prin crearea unor medii favorabile sănătății, abordând factorii determinanți ai sănătății și promovarea acțiunii timpurii de către sistemele de asistență medicală, inclusiv o schimbare a atenției către prevenție, a declarat, într-un interviu pentru 360medical.ro, Conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, vicepreședinte  al Asociației Central-Europene pentru Diabet (CEDA).

Potrivit specialistului, pacienții trebuie să conștientizeze că nu pot trăi o viață lungă și sănătoasă, decât prin propria lor autogestionare și sprijin adecvat.

În lume, una din zece persoane are diabet

Chestionată în legătură cu incidența diabetului în România și în Europa, Conf. univ. dr. Pantea Stoian a arătat că, în lume, aproximativ 537 de milioane de adulți cu vârsta cuprinsă între 20 și 79 de ani suferă de diabet zaharat, practic 1 din 10 persoane are diabet. Se estimează că numărul pacienților cu diabet va crește la 643 de milioane până în 2030 și la 783 de milioane până în 2045, conform IDF – International Diabetes Federation.

În Europa, 1 din 11 adulți trăiesc cu diabet, mai exact 61 de milioane de pacienți. Numărul de adulți cu diabet zaharat este de așteptat să ajungă la 67 de milioane până în 2030 și 69 de milioane până în 2045. Unul 1 din 3 (36%) adulți cu diabet zaharat sunt nediagnosticați. 1,1 milioane decese din cauza diabetului zaharat în 2021.

Potrivit IDF Diabetes Atlas, În Europa, se regăsește cel mai mare număr de copii și adolescenți (0-19 ani) cu diabet de tip 1, 295.000 în total.

Situația din România

Potrivit medicului, în Romania, studiul PREDATORR (prevalența diabetului zaharat, prediabetului, excesului de greutate, obezității, dislipidemiei, hiperuricemiei și bolii cronice de rinichi în România) este primul studiu național care analizează prevalența diabetului zaharat și a prediabetului,  precum și asocierea acestora cu factori de risc cardiometabolici, socio-demografici și de stilul de viață al populației din țara noastră.

Conform rezultatelor studiului invocat, toleranța redusă la glucoză a fost identificată la 28,1% din populația studiată. Datele studiului arată că prevalența generală a DZ ajustată în funcție de vârstă și sex a fost de 11,6%, dintre aceștia 2,4% au avut DZ necunoscut. Prevalența DZ a crescut cu vârsta și a fost mai mare la bărbați decât la femei.

Prevalența prediabetului ajustată în funcție de vârstă și sex a fost de 16,5%, cu cel mai mare procent în grupa de vârstă 60 –79 de ani și mai frecvent la femei. Obezitatea, în mod special cea abdominală, dislipidemia, nivel scăzut de educație și antecedentele familiale de diabet au fost asociate cu tulburări ale metabolismului glucozei.

Ediția a 6-a din 2013 IDF Diabetes Atlas estima că în Europa există 56,3 milioane de adulți care trăiesc cu diabet si aprecia la acel moment că se va ajunge la o prevalență de aproape 70 de milioane până în 2035.

”Iată că deja, în 2021, aceste cifre se apropie de prognosticul pentru 2032, ceea ce înseamnă că discutăm deja de o epidemie a diabetului, mult mai acut decât se preconiza”, a avertizat Dr. Stoian.