Centrul de Boli Cardiovasculare NORD, din perspectiva Conf. Dr. Cătălin Badiu, Medic primar Chirurgie Cardiovasculară, se distinge ca un loc dedicat inovației și îngrijirii complete a sănătății inimii.
„În cadrul Centrului de Boli Cardiovasculare NORD, abordăm afecțiunile cardiace într-o manieră holistică. De asemenea, implementăm cele mai avansate tehnologii și proceduri în domeniul acestor afecțiuni”, susține Conf. Dr. Badiu.
Centrul oferă pacienților săi o îngrijire completă și avansată. Pentru a răspunde la nevoile specifice ale fiecărui pacient, echipa medicală lucrează în mod personalizat, integrând cele mai recente descoperiri științifice și cele mai bune practici în tratamentul bolilor cardiovasculare.
„Oferim îngrijire medicală la standarde europene și suntem dedicați inovației. Pe lângă aplicarea celor mai recente tehnologii și protocoale de tratament, însă, în inima inovației noastre, stă dorința de a oferi pacienților noștri nu doar îngrijire medicală, ci și speranță, tradusă prin rezultate durabile și o calitate îmbunătățită a vieții“, concluzionează medicul.
—
Conf. Dr. Cătălin Badiu este medic primar chirurgie cardiovasculară în cadrul Centrului de Boli Cardiovasculare NORD, care funcționează sub umbrela noului Spital NORD din Pipera. Acest centru funcționează ca un sistem integrat de investigare, diagnosticare și terapii medicale intervenționale și chirurgicale a bolilor cardiovasculare.
Începând cu decembrie 2023, noul spital construit de Grupul NORD (anterior cunoscut sub numele de Provita) a fost deschis în zona Pipera din București. Grupul Nord mai deține un spital tot în Capitală, mai multe centre și laboratoare medicale, dar şi o clinică în Suceava, prima extindere a brandului medical în afara Capitalei.