Weekendul trecut a adus diabetologilor români o nouă premieră: începând din iunie 2022 avem primul diabetolog român ales în funcția de vicepreședinte al unei asociații europene de diabet. Conf. Dr. Anca Pantea Stoian, președintele Comisiei de diabet, nutriție și boli metabolice a Ministerului Sănătății și cadru didactic în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, medic la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din București a câștigat competiția cu colegii din Europa centrală și a obținut funcția de Vicepreședinte CEDA.

În interviul acordat echipei RoDiabet, după Congresul CEDA, desfășurat la Viena în 23-25 iunie 2022, Conf. Dr. Anca Pantea Stoian ne-a explicat cum arată actuala configurație a Boardului CEDA și care sunt planurile sale pentru viitorul an.

CEDA: Central European Diabetes Association a fost înființată la Viena, în anul 1969 și includea inițial țările din zona Dunării, fiind constituită sub numele de FID: Federation of International Danube Symposia on Diabetes mellitus.

”Actualul Board CEDA este interesant și foarte bine echilibrat în ceea ce privește vârsta membrilor săi. Avem în echipă de la membri recunoscuți la nivel internațional, profesori cu experiență foarte mare, precum Prof. Dr. Michael Roden sau  Prof. Dr. Peter Kempler, cel care a și devenit președintele în funcție al CEDA, și o serie de medici tineri, din Germania, Austria și Ungaria, medici care au până în 45 de ani, dar care se bucură de o experiență foarte frumoasă. Se dorește transmiterea acestui semnal puternic de împrospătare a Asociației, de deschidere și de  reconfigurare a poziției ei la nivel european și internațional” ne-a povestit conf. dr. Anca Pantea Stoian despre componența Boardului CEDA.

Conf. Dr. Anca Pantea Stoian ne-a anunțat că anul 2023 va marca o premieră pentru România: vom avea ocazia de a organiza un congres internațional de diabet de mare amploare în țara noastră. ”Acum 10 ani a avut loc la Cluj prima Conferință CEDA din România, organizată sub coordonarea prof. dr. Ioan Andrei Vereșiu și a prof. dr. Nicolae Hâncu, iar în 2023 vom putea continua cu premiera în București a Conferinței CEDA. Va pentru prima dată când Congresul CEDA va fi organizat în țara noastră, în București. Vorbim despre o premieră pentru întreaga diabetologie românească, dar și o premieră pentru CEDA. Colegii noștri au fost foarte încântați de ideile noastre și de dinamismul colaborărilor la nivelul tuturor specialităților în diabetul din România. Vom avea ocazia de a promova schimbul de informații teoretice și practice, de a aduce într-un singur loc standardele și ghidurile clinice de tratament, totul în ideea de a gestiona cât mai bine și de a îmbunătăți managementul diabetului zaharat și a complicațiilor sale” ne-a explicat conf. dr. Anca Pantea Stoian.

Congresul CEDA în România va avea loc în luna iunie a anului 2023, în perioada 8-10 iunie, dar vorbim deocamdată de o dată preliminară, ”pentru că încă luăm în considerare expansiunea cu încă 1 zi a congresului, dat fiind fluxul foarte mare de participanți, dar și al celor care doresc să susțină prezentări și lucrări științifice” a declarat Conf. Dr. Anca Pantea Stoian echipei RoDiabet.