Colegiul Farmaciștilor din România a anunțat marți demararea oficială a Programului-pilot de vaccinare antigripală în farmacii. Aproape 100 de farmacii au fost autorizate de Ministerul Sănătății pentru acest program, după ce farmaciștii au absolvit cursuri de pregătire postuniversitară, organizate de universitățile de medicină și farmacie în perioada noiembrie – decembrie 2022.

”Necesitatea implementării acestui program pilot este justificată, în condițiile în care ratele de acoperire vaccinală în România sunt în scădere, iar sezonul gripal 2022-2023 este mai sever comparativ cu ultimele două sezoane, motiv pentru care a și fost instituită starea de alertă epidemiologică din cauza gripe”, apare scris într-un comunicat.

De asemenea, pe site-ul CFR apare un tabel al farmaciilor comunitare autorizate : ”În contextul instituirii stării de alertă epidemiologică determinată de gripă, Colegiul Farmaciștilor din România anunță că vaccinarea antigripală se poate efectua acum și în farmaciile comunitare autorizate în acest sens de către Ministerul Sănătății, în cadrul unui program pilot.”

Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva gripei sezoniere în farmaciile comunitare trebuie să parcurgă următorii pași:

– să consulte lista farmaciilor autorizate pentru vaccinarea antigripală pe site-urile indicate,

la rubrica dedicată și să se programeze telefonic în prealabil;

– să solicite recomandarea medicală de vaccinare antigripală fie medicului de familie, fie

unui alt medic specialist, dacă în anii anteriori au fost cel puțin o dată vaccinați împotriva

gripei sezoniere;

– să se prezinte la data programării, cu recomandarea medicală în farmacia autorizată și să

achiziționeze vaccinul antigripal în vederea administrării acestuia.

De precizat că:

– vaccinul antigripal se va administra numai după efectuarea unei anamneze minimale de către

farmacist, pentru identificarea unor eventuale contraindicații sau precauții la vaccinare.

– vaccinarea în farmacii nu se efectuează dacă persoana respectivă nu a mai fost vaccinată anterior

antigripal și nu prezintă o recomandare medicală în acest sens.

”Recomandăm tuturor, în special persoanelor aflate la risc, să aibă grijă de sănătatea lor și să se protejeze în fața gripei, în contextul creșterii explozive a cazurilor de gripă sezonieră. Farmaciștii sunt alături de oameni pentru a-i ajuta să depășească cu bine această perioadă de alertă epidemiologică, când gripa sezonieră s-a suprapus peste alte viroze și poate afecta starea de sănătate a populației.” a declarat domnul Prof. Univ. emerit Dumitru Lupuliasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România.

”Farmaciile care s-au înscris în programul pilot, autorizate să efectueze vaccinare antigripală, pun la dispoziția pacienților toată infrastructura și expertiza necesară pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să se vaccineze împotriva gripei sezoniere. Înțelegem dificultatea perioadei pe care o traversăm și credem că orice soluție suplimentară care îi ajută pe oameni să se protejeze împotrivaa gripei prin vaccinare este mai mult decât binevenită în acest moment.”, a declarat doamna Farm. Florina Bonifate, Secretar General al Colegiului Farmaciștilor din România.

Lista farmaciilor autorizate: tabel-farmacii-vaccinare1