Tratamentul cu metformină este recomandat pentru tratarea glicemiei în rândul persoanelor cu diabet zaharat de tip 2, dar s-a dovedit că are și o serie de alte beneficii. În cazul diabetului de tip 2, metformina reduce producția de glucoză și favorizează absorbția insulinei.

De-a lungul timpului medicii au prescris metformină pentru a trata glicemia ridicată pentru persoanele cu diabet zaharat de tip 2, dar în urma unor cercetări se pare că metformina se poate utiliza și pentru alte afecțiuni.

„În principal, metformina este un medicament care se recomandă pentru tratamentul diabetului. Există mai multe studii care au arătat că metformina poate scădea complicațiile pe termen lung ale diabetului, incluzând episoadele cardiovasculare, infarctul miocardic, insuficiența cardiacă, revascularizare arterială, accident vascular cerebral și decesul”, afirmă Marcio Griebeler, endocrinolog la Clinica Cleveland din Ohio.

 

Definiția metforminei și beneficiile acesteia pentru diabetul de tip 2

Metformina face parte din grupul de medicamente numite biguanide, utilizat pentru scăderea nivelului glicemiei prin scăderea cantității de glucoză produsă de ficat și promovează absorbția insulinei de către țesutul muscular.

„Metformin este atât de căutat pentru că este ieftin, eficient și ajută la reducerea nivelului de glucoză și A1C (media zahărului din sânge timp de trei luni) cel mai mult în comparație cu alte medicamente pentru diabet”, adaugă Marcio Griebeler.

În urma unui studiu s-a arătat că metformina este cu 30% mai eficientă la reducerea riscului de deces și a complicațiilor decât insulina, glibenclamida și clorpropamida, care sunt sulfoniluree, tot o clasă de medicamente destinate diabetului.

Potrivit Clinicii Mayo, metformina a devenit disponibilă în Statele Unite în 1995 și este medicamentul cel mai des prescris pentru a trata diabetul de tip 2 la nivel mondial, potrivit unui studiu publicat în aprilie 2019 în JAMA Insights.

Specialiștii în diabet consideră că metformina este medicamentul ales pentru tratamentul inițial al diabetului de tip 2.

Metformin este disponibil sub denumirile de marcă Fortamet, Glucophage, Glumetza și Riomet. Food and Drug Administration (FDA) a aprobat metformina doar pentru persoanele cu diabet zaharat tip. S-a dovedit, de asemenea, că este o măsură de prevenire utilă pentru persoanele cu risc de a dezvolta boala și pentru cei cu prediabet, care este precursorul diabetului de tip 2, deși FDA nu a aprobat încă metformin pentru prediabet.

 

Beneficiile metforminei pentru prevenirea complicațiilor diabetului de tip 2

Metformin este prescris pentru a trata glicemia mare, dar cercetătorii au descoperit că are multe alte beneficii pentru pacienții cu diabet zaharat tip 2 și poate reduce riscul altor probleme de sănătate, cum ar fi:

  • Cancer
  • Accident vascular cerebral
  • Demenţă
  • Afecțiuni ale inimii
  • Diabetul de tip 1
  • Degenerarea maculară legată de vârstă (AMD)

 

Beneficiile potențiale ale metforminei asupra altor afecțiuni de sănătate

Din ce în ce mai multe cercetări sugerează că beneficiile acestui medicament nu sunt rezervate doar persoanelor cu diabet zaharat de tip 2. Griebeler spune că, deși metformina este aprobată doar pentru tratamentul diabetului de tip 2, este folosită și pentru a trata reducerea greutății, sindromul ovarian polichistic (PCOS), infertilitatea, prevenirea diabetului, prevenirea complicațiilor sarcinii și obezitatea.

S-a demonstrat că are un efect pozitiv asupra următoarelor probleme de sănătate pentru persoanele fără diabet:

  • Boala Alzheimer
  • Obezitate
  • Artrita
  • Sindromul ovarian polichistic (PCOS)

Deși FDA a aprobat metformin doar pentru a trata diabetul de tip 2, cercetările arată că are o serie de alte beneficii pentru sănătate și pentru persoanele fără diabet, dar cu alte probleme de sănptate.

Pe lângă condițiile de sănătate enumerate mai sus, metformina este în prezent explorată ca o modalitate de a trata și îmbătrânirea, diverse condiții de metabolizare, inflamaţii.

Susan L. Besser, medic primar, specialist în obezitate de la Mercy Medical Center din Overlea, Maryland, spune: “Metformina este disponibilă pe scară largă, deși numai pe bază de rețetă și este relativ accesibilă. E, de asemenea, cunoscut că este un medicament sigur, cu efecte secundare minime”.

 

Sursa: https://www.everydayhealth.com/type-2-diabetes/metformin-health-benefits-why-they-likely-go-beyond-type-2-diabetes/