Progresele în tehnologia medicală și dezvoltarea ulterioară a instrumentelor de diagnostic au făcut ca măsurarea diferiților parametri asociați cu efortul fizic să fie ușoară și la îndemâna specialiștilor. Există, totuși, un test simplu pentru a evalua sistemul cardiovascular al pacienților în timpul unui efort aparent banal: testul de mers de 6 minute (6MWT).

Testul de mers de 6 minute a fost aprobat de Societatea Americană Toracică și prezentat în forma sa standardizată în 2002. Acesta a fost inițial destinat evaluării toleranței la efort a pacienților cu probleme cardiopulmonare, însă specialiștii îl folosesc  și în cazul pacienților cu afecțiuni neuromusculare, cum ar fi boala Charcot-Marie-Tooth și miastenia gravis.

În general, testul de 6 minute are ca scop evaluarea răspunsurilor tuturor sistemelor implicate în timpul exercițiilor fizice, cum ar fi sistemul cardiovascular și pulmonar, circulația sistemică și periferică a sângelui, sistemul neuromuscular și metabolismul muscular.

Indicații pentru testul de 6 minute de mers

Testul de 6 minute este indicat în patologii în care funcția pulmonară este modificată, cum ar fi transplantul pulmonar, rezecția pulmonară, astmul sever și fibroza chistică. Este, de asemenea, utilizat pentru evaluarea capacității de efort și a evoluției sale la pacienții cu boală pulmonară obstructivă cronică sau hipertensiune arterială pulmonară sau în programele de reabilitare cardiovasculară.

Speciliștii mai apelează la 6MWT și în cazul pacienților cu boli cardiovasculare, cu afecțiuni neurologice și neuromusculare, cum ar fi atrofia musculară a coloanei vertebrale, fibromialgia, Parkinson și scleroza multiplă. 6MWT a găsit, de asemenea, utilizarea în evaluarea recuperării funcționale la pacienții cu artroplastie totală a genunchiului

Testul de 6 minute este în general sigur și bine tolerat de pacienți, însă este total contraindicat pacienților diagnosticați recent cu anghină instabilă și infarct miocardic. Contraindicațiile relative sunt o frecvență cardiacă în repaus de peste 120 bpm, o tensiune arterială sistolică mai mare de 180 mmHg și o tensiune diastolică mai mare de 100 mmHg. De asemenea, testarea trebuie oprită imediat dacă pacientul are dificultăți de respirație, dureri în piept, crampe la picioare sau amețeli.

În ce constă testul de 6 minute de mers

Testul de 6 minute este foarte ușor de realizat, atât pentru medic, cât și pentru pacient. Singura condiție este ca pacientul să poarte încălțăminte adecvată, haine confortabile și să evite mesele grele sau exercițiile fizice înainte de începerea testului.

Testul în sine trebuie efectuat de preferință în interior sau, dacă vremea o permite, în aer liber pe o suprafață plană, lungă, cu o lungime de cel puțin 20 m. Alte instrumente esențiale pentru examinator sunt un cronometru, contorul de tură, clipboard, sfigmomanometru și un defibrilator extern automat ca măsură de precauție.

Înainte de începerea testului, pacientul trebuie să se odihnească timp de 10 minute iar apoi i se măsoară tensiunea arterială.

Un instrument foarte la ușor de de folosit pentru realizarea testului de 6 minute este kitul MESI mTABLET SPO2. Medicul fixează senzozorul SpO2 pe degetul pacientului, iar imediat ce pacientul începe testul, toate datele pot fi văzute pe tabletă, pe care a fost instalată în prealabil aplicația 6MWT. Înainte de începerea testului, medicul va nota în aplicație distanța pistei, intensitatea exercițiilor pe scara Borg, datele pacientului, inclusiv diagnosticul și medicația, dar și alte date care pot afecta rezultatul testului. Avantajul acestui sistem este că măsurătorile se fac chiar și în momentele de pauză ale pacientului, dar medicul poate opta dacă le ia sau nu în considerare în analiza testului.

La finalul celor 6 minute, aplicația generază un raport care poate fi cu ușurință analizat de medicul specialist. Aceste date rămân stocate pe tabletă și pot fi accesate oricând. Sistemul MESI mTABLET a ajuns în țara noastră și este disponibil prin intermediul companiei LIAMED. Pentru detalii despre produs accesați www.liamed.ro sau sunați la Florin Negru, manager de produs: 0753105226.

 

DE 21 DE ANI PE PIAȚA DE APARATURĂ MEDICALĂ DIN ROMÂNIA, LIAMED S-A DOVEDIT UN PARTENER DE ÎNCREDERE PENTRU SPITALE, CLINICI, POLICLINICI, CABINETE MEDICALE INDIVIDUALE, LUCRU REFLECTAT ÎN ZÂMBETUL CLIENȚILOR MULȚUMIȚI DE PE ÎNTREG TERITORIUL ROMÂNIEI. LIAMED ESTE O COMPANIE SPECIALIZATĂ ÎN DISTRIBUȚIE DE APARATURĂ MEDICALĂ, INSTALARE, SERVICE, INSTRUIRE ȘI EDUCAȚIE MEDICALĂ, PRIN PREZENTAREA CĂTRE MEDICII INTERESAȚI A CELOR MAI NOI TEHNOLOGII ÎN SHOWROOMUL COMPANIEI. DIN PORTOFOLIUL LIAMED FAC PARTE PRODUSE DESTINATE MAJORITĂȚII SPECIALITĂȚILOR MEDICALE: ULTRASONOGRAFIE, NEUROFIZIOLOGIE, CARDIOLOGIE, CHIRURGIE, STERILIZARE, ATI, ORL, FIZIOTERAPIE, ENDOSCOPIE FLEXIBILĂ, SPIROMETRIE, MOBILIER MEDICAL, MONITOARE MEDICALE, DISPOZITIVE MEDICALE, CONSUMABILE, PRINTERE ȘI PRP.