Măsurarea nivelului de insulină din salivă este o modalitate neinvazivă de a determina dacă o persoană prezintă riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip 2 și obezitate, arată un nou studiu.

Cercetătorii de la Școala de Științe ale Sănătății din cadrul UBC Okanagan au descoperit că un simplu test de salivă poate detecta modificările metabolice timpurii legate de obezitate și alte riscuri pentru sănătate.

Pe parcursul studiului, echipa de cercetători a analizat rezultatele obținute de la 94 de adulți, toți având dimensiuni corporale diferite.

Fiecare participant a furnizat probe de salivă și a fost supus unui test de glicemie prin înțeparea degetului după ce a băut un shake standardizat care înlocuiește o masă.

Persoanele care trăiesc cu obezitate au avut niveluri mult mai mari de insulină în salivă decât cele ușor supraponderale sau cu o greutate corporală mai mică – chiar dacă nivelurile de zahăr din sânge erau aceleași. Acest lucru sugerează că testarea salivei ar putea fi o modalitate simplă și neinvazivă de a identifica persoanele cu risc de diabet de tip 2 înainte de apariția simptomelor,” a declarat Dr. Jonathan Little.

Peste 400 de milioane de oameni din întreaga lume sunt afectați de diabetul de tip 2 – o afecțiune diagnosticată prin niveluri ridicate de glucoză în sânge.

Afecțiunile prediabetice – cum ar fi rezistența la insulină și hiperinsulinemia – se pot dezvolta cu 10 până la 20 de ani înainte ca o persoană să fie diagnosticată. Dacă hiperinsulinemia poate fi detectată înainte ca nivelurile de glucoză din sânge să înceapă să crească, persoanele cu risc de diabet de tip 2 ar putea fi identificate din timp, permițând schimbări ale stilului de viață și introducerea altor tratamente cu mult înainte ca nivelurile de glucoză să crească,”a spus Dr. Little.

Cercetări anterioare au arătat că hiperinsulinemia poate declanșa dezvoltarea multor afecțiuni cronice, cum ar fi cancerul, hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, diabetul de tip 2 și accidentul vascular cerebral.

Studiul și-a propus să ajute la dezvoltarea unui test practic, neinvaziv, pentru hiperinsulinemie, dar au descoperit că poate ajuta la identificarea persoanelor cu risc de diabet de tip 2, înainte de aparișia simptomelor”, a declarat coautorul Dr. Hossein Rafiei.

Sursa: Diabetes.co.uk