Tensiunea arterială este unul dintre cei mai importanți parametri vitali ai organismului uman, fluctuațiile acesteia fiind capabile să ascundă afecțiuni, nu numai la nivelul aparatului cardiovascular, dar și la nivel renal, limfatic, nervos sau imunitar. Drept urmare, este lesne de înțeles că monitorizarea variațiilor tensiunii arteriale este un pas esențial în medicina preventivă.

În mod clasic, monitorizarea tensiunii arteriale presupune existența unei agende și a instrumentelor de scris, pentru a nota în fiecare zi valorile măsurate. Astfel, pe lângă inconvenientul de a avea aceste instrumente mereu la îndemână, este necesar ca pacientul să aibe minime cunoștințe despre valorile obișnuite ale tensiunii arteriale, astfel încât să poată observa când apar motive de îngrijorare. Telemedicina și digitalizarea sistemului medical sunt însă aici pentru a revoluționa acest lucru.

Primul plus pe care îl aduce telemedicina în măsurarea tensiunii arteriale este înlocuirea agendei fizice cu una digitală, disponibilă chiar pe telefonul mobil al pacientului. Conținutul stocat aici poate fi oricând trimis unui medic, fără a necesita o vizită medicală la cabinet. Mai mult, agendele digitale au în spate softuri inteligente capabile să emită notificări în momentul în care parametrii înregistrați depășesc valorile normale, ajutând astfel pacientul să decidă corect dacă este necesară sau nu contactarea medicului.

Un alt plus adus de telemedicină este colectarea valorilor tensiunii arteriale în mod automat, folosind tensiometre cu transmisie bluetooth sau wireless, direct în agenda inteligentă, eliminând astfel nevoia memorării și înscrierea manuală a valorilor. De asemenea, aceste aparate vin cu instrucțiuni de utilizare menite să ghideze pas cu pas pacientul în efectuarea corectă a măsurătorii. Se elimină astfel erorile de natură umană care pot interveni.

 

 

O astfel de agendă poartă numele de „Dosar Personal de Sănătate TEMESED” si poate fi accesata la linkul https://temesed.ro/dps/. Este special concepută pentru a facilita preluarea tuturor parametrilor fiziologici, nu doar a tensiunii arteriale. Dosarul medical virtual există atât sub formă de aplicație Android, cât și sub formă de platformă web, aceste două forme fiind interconectate. Aplicația, este destinată preluării și înregistrării măsurătorilor, în timp ce platforma web permite o viziune mai amplă asupra stării de sănătate.

 

Dosarul Personal de Sănătate TEMESED prezintă două  avantaje majore față de cel clasic, pe hârtie, și anume:

  • posibilitatea ca medicul să monitorizeze oricând pacientul de la distanță, cu acordul acestuia, fără a mai fi necesară deplasarea la cabinet;
  • transformarea valorilor înregistrate  în grafice dependente de timp, cu ajutorul cărora medicul poate observa foarte precis momentul în care a avut loc o creștere sau scădere subită a tensiunii arteriale.

Scopul final al Dosarului Personal de Sănătate TEMESED este de a facilita și a încuraja monitorizarea permanentă a pacientului, de a face posibilă diagnosticarea precoce a diferitelor afecțiuni și, nu în ultimul rând, de a veni în ajutorul tuturor celor ce se află la distanță de medicul lor sau care se află în imposibilitatea de a se deplasa la cabinetul medical.

Principalul furnizor de dispozitive medicale al TEMESED este compania LIAMED, lider pe piața de apratura medicală din România, cu o vechime de peste 22 de ani în domeniu.