Echipele RoDiabet și Apollo AI Technologies sunt pregătite să vă prezinte  DIABETA la CEDA 2023! Aici e locul unde puteți testa primul chatbot dedicat diabetologilor și puteți deveni membru al comunității Rodiabet!

Astăzi a început cel de-al 54-lea Congres Central European Diabetes Association (CEDA)care se desfășoară, în premieră, în România. La Congresul organizat în București sunt așteptați peste 500 medici cu experiență, atât de la nivel internaţional cât şi din România, autorități din sistemul medical românesc, reprezentanți ai prestigioaselor universități din România şi ale celor mai importante organizații europene din domeniul diabetului.

Echipele RoDiabet și Apollo AI Technologies sunt prezente la congres și sunt pregătite să ofere suport în testarea chatbot-ului  dedicat diabetologilor, DIABETA și să  ajute specialiștii să își utilizeze mai bine timpul prețios, în beneficiul pacienților cu diabet!

Organizatorul științific al evenimentului de prestigiu este Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București iar coordonatorul ștințific local este conf.univ.dr. Anca Pantea Stoian – specialist diabetolog, președinte al Comisiei de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a Ministerului Sănătății și vicepreședinte al CEDA.