Simptomele diabetului de tip 2 se manifesta prin scaderi inexplicabile in greutate, senzatie intensa de sete si oboseala extrema. De asemnea, mirosul neplacut din gura poate fi un semn al nivelului ridicat de zahar in sange.

Diabetul apare când corpul nu poate produce suficienta insulina (diabet tip 1) sau când corpul produce insulină, dar nu reactioneaza la aceasta (diabet de tip 2). Atunci când corpul nu poate folosi sau produce insulină, nivelul de zaharuri din sânge crește atât de mult încât poate atrage după sine probleme de sănătate grave. Unii pacienți cu diabet pot avea în mod regulat un gust amar în gură, potrivit site-ului medical Diabetes.co.uk. Gustul neplacut ar putea fi cauzat si de infectii orale, care este mai probabil sa afecteze persoanele cu diabet zaharat.

Nivelul ridicat al glicemiei poate afecta sanatatea orala si favorizeaza dezvoltarea infectiilor bucale si anume aftele, cauzate de fungul candida albicans, care afecteaza zone calde si umede ale corpului, cum ar fi vaginul, penisul, gura si alte zone ale pielii, spun cei de la Diabetes.co.uk.

Zaharul ridicat din sange favorizeaza aparitia si dezvoltarea microbilor si bacteriilor la nivelul gurii, iar aceasta infectie  fungica este des intalnita la bolnavii de diabet.

Simptomele de candidoza orala se manifesta prin: gust neplacut sau amar, roseata sau sangerare in interiorul gurii, dureri in gura si fisuri la colturile buzelor.

Nu inseamna ca o persoana are diabet doar daca are un gust neplacut in gura. Acesta ar putea fi cauzat de gingivita, gura uscata, leziuni ale nervilor sau chiar nas infundat. Aftele se pot dezvolta daca apar leziuni cremoase, de culoare alba la nivelul cavitatii orale sau daca apar dureri in gat.

Mulți oameni pot avea diabet fără să știe, deoarece unele simptomele nu provoaca stare de rau.

Recunoasterea din timp a  semnalelor care pot anunta aparitia diabetului este importanta, deoarece pacienții vor fi mai putin expusi riscului aparitiei unor complicații mortale, inclusiv boli de inimă sau accidente vasculare cerebrale.

Un test rapid de sange ar trebui sa arate dacă aveti diabet sau daca sunteti in pericol de a dezvolta aceasta afectiune.

 

Articol preluat şi tradus de pe Express.co.uk