Avem medicamente fenomenale, remarcabile pentru noi toți, atât medici cât și pacienți, care reduc nu cu 1%, 5% sau 10%, ci chiar cu 20-30% riscul apariției complicațiilor diabetului zaharat. Pacientul care anterior era condamnat să dezvolte complicații este acum un pacient căruia putem să-i modificăm viitorul, a declarat prof. dr. Adrian Covic în cadrul webinarului ”Ora Pacientului – Discuție cu Nefrologul”.
Prof. dr. Adrian Covic a explicat cum funcționează rinichii și care sunt legăturile lor cu diabetul și obezitatea. ”Pentru a explica cum funcționează rinichii eu folosesc de multe ori metafora unei stații de epurare a apei reziduale a orașului. De exemplu: dacă stația aceasta de epurare a fost construită pentru 100.000 de locuitori, evident că atunci când ai obezitate și ajungi la 200.000 de locuitori, stația de epurare nu va face față. Dacă la un moment dat jumătate din această stație se defectează, este foarte ușor de înțeles că apa va deveni nesănătoasă și va fi încărcată de otravă. Până la urmă, stația nu va face față și se va deteriora mult mai rapid”.
Medicul nefrolog a vorbit despre rolul echipei multidisciplinare în managementul persoanei cu diabet, dar și despre importanța medicului curant și dialogul permanent cu acesta: ”Toți pacienții noștri sunt, sau ar trebui să fie, într-un dialog permanent cu medicul lor curant, cu medicul de familie. Este un concept important și trebuie să știi cine este medicul tău curant și să înțelegi că, chiar dacă ești sănătos tot ai nevoie de medicul tău curant”.
Prevenția complicațiilor diabetului zaharat
Există câteva măsuri importante pe care persoanele cu diabet le pot lua pentru a preveni apariția complicațiilor, inclusiv deterioarea funcționării rinichilor. ”Diabetul trebuie foarte bine controlat, dar, în același timp, trebuie să controlăm tensiunea arterială și să menținem grăsimile la un nivel scăzut.
Trebuie să monitorizăm funcția renală, prin sumarul de urină, proteinurie și rata filtrării glomerulare, toate urmând să fie măsurate la intervale regulate de timp. Dacă discutăm despre persoanele cu diabet recomandăm un control măcar de două ori pe an, dacă nu chiar trimestrial” a enumarat prof. dr. Adrian Covic cele mai importante măsuri.
Medicul nefrolog atrage atenția că este important să ne monitorizăm constant, să facem analizele uzuale periodic și să avem încredere în medicii curanți. ”În momentul de față trăim unul dintre cele mai bune momente din medicină, pentru că, pentru prima dată avem un arsenal terapeutic foarte bun. Acesta este un motiv suplimentar pentru a ne testa foarte rapid. Avem acum un arsenal care modifică cu adevărat fața diabetului și menține sub control complicațiile sale” a susținut prof. dr. Adrian Covic în încheierea webinarului.
Puteți vizualiza înregistrarea completă a Orei Pacientului – Discuție cu Nefrologul, accesând linkul de mai jos:
Ora Pacientului: discuție cu nefrologul este o inițiativă comună Rodiabet, MedicalManager și EventsOnline, organizată cu susținerea partenerilor Alliance Healthcare România, Alphega Farmacie, Boehringer Ingelheim, Medtronic, Nord- Grupul medical Provita, Regina Maria, Liamed și Diabeta.