Conferințele Alphega din acest an au adus împreună peste 800 de farmaciști independenți din toată țara. Ediția încheiată recent cu evenimentul de la Brașov din 23 si 24 mai, a fost cea mai densă și variată atât din punct de vedere al conținutului, cât și a metodelor de livrare.

 

Pe agendă

Clasicelor prezentări din agendă le-au fost adaugate wokshopuri practice, un tip de “joacă serioasă” care să îi provoace pe participanți să găsească soluții viabile la situații ipotetice dar foarte probabile în afacerea de farmacie.

De asemenea, farmaciștii prezenți au avut ocazia să lucreze și pe scenarii de interacțiune la counter cu pacienții.

În cadrul conferințelor s-au prezentat și s-au dezbatut și teme precum: ✔️ Noul profil al clientului de farmacie din România; ✔️ Noutățile din domeniul legislativ și fiscal; ✔️ Motivația la locul de muncă; ✔️ Instrumente pentru gestionarea stresului. Câteva perspective despre farmacia independentă

Interacțiunea cu farmaciștii din comunitatea Alphega în cadrul evenimentelor a arătat următoarele lucruri:

! Comunitatea de farmaciști independenți are nevoie de informare, educație și suport, fie că vorbim de cifrele din piața farma, tendințe sau dezvoltare personală.

! Cei peste 800 de farmaciști prezenți la sesiunile din Cluj Napoca, Iași, Mamaia și Constanța sunt o dovadă a faptului că Alphega își păstrează și își consolidează relevanța pentru farmaciile independente din România.

! Digitalizarea, inteligența artificială, noile tehnologii sunt subiecte care își fac loc tot mai des în discursurile vorbitorilor. Farmacia independentă va trebui să facă următorul pas pentru a le integra în procesele sale.

! E vital ca farmacia independentă să se adapteze ritmului de schimbare pentru a rămâne o resursă relevantă pentru pacient, legat de tot mai multe aspecte care țin de prevenție și tratament.

! Este o perioadă transformativă pentru profesia de farmacist atât din punct de vedere al statutului, cât și a competențelor noi pe care trebuie să și le formeze.

 

Feedback

Feedbackul participanților, care în proporție de peste 90% au declarat că evenimentul s-a ridicat la nivelul așteptărilor sau a fost peste așteptări, este o recunoaștere binevenită a efortului care se depune în comunitate ca acest schimb de informații și idei să fie posibil.

“Cel mai mult mi-a plăcut sesiunea în care am făcut brainstorming împreună cu ceilalți colegi administratori de farmacie. Fiecare a contribuit cu idei din experiența proprie care se pot aplica și la mine în farmacie.” – Adriana Blajovan, Farmacia Adrilaz.

“Discuțiile pe teme juridice și contabile au fost extrem de utile, iar noutățile din domeniu au fost captivante și edificatoare. Participarea la discuțiile interactive a adăugat un plus de valoare experienței mele, iar întâlnirea cu colegi noi a fost o oportunitate minunată de a împărtăși idei și perspective.” – Irina Tălvescu, Farmacia Tacomi.

„Participarea la Conferințele Alphega a fost o experiență foarte valoroasă pentru mine. Am avut oportunitatea să întâlnesc și să interacționez cu profesioniști din domeniu și să iau parte la dezbateri foarte productive.” – Boris Perejuc, Farmacia Elixir Farm Siret

„Complexitatea informațiilor a fost peste așteptările mele. Ideea de workshop și-a găsit cu succes locul în agendă. Trainerul a expus o aplicabilitate lejeră a cunoștințelor farmaceutice, folosind o strategie simplă, expusă pe pași și logică.” – Adriana Mezinca, Farmacia Alcris.