Aceasta a fost tema discutată în cadrul întâlnirii RoDiabet Ora Pacientului din 27 aprilie 2022. Au prezentat schimbările din program cei doi invitați speciali ai ediției: Conf. Dr. Anca Pantea Stoian și Conf. Dr. Sorin Ioacără, membri ai echipei care a gestionat actualizările din program, cu susținerea moderatorului Cristina Petruț, vicepreședinte FADR.

Creșterea rolului medicului de familie în ceea ce privește prevenția și diagnosticarea diabetului zaharat, modificarea traseului dosarelor pentru pompele de insulină și senzori, simplificarea semnificată a criteriilor pentru obținerea acestor dispozitive medicale, alături de includerea în sistemul de decontare a unor analize noi se numără printre schimbările importante identificate de cei doi invitați.

Normele tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative pentru anii 2022 și 2023 sunt aprobate prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 180/2022.

Un aspect important este faptul că medicul de familie poate acum să diagnosticheze și să inițieze tratamentul pacienților cu prediabet, iar asta are nenumărate implicații în ceea ce privește limitarea evoluției diabetului zaharat de tip 2. Suntem a doua țară din Europa care are această disponibilitate, și cred că este un mare pas înainte, în ceea ce privește prevenția diabetului zaharat” a declarat conf. dr. Anca Pantea Stoian în cadrul webinarului.

Schimbări importante sunt și în cadrul sub-programului dedicat diabetului zaharat de tip 1, unde criteriile pentru intrarea în posesia pompelor de insulina și a senzorilor au fost simplificate radical, începând cu data 1 aprilie a acestui an. ”Copiii și femeile gravide cu diabet zaharat de tip 1 pot primi în acest moment senzorii pentru monitorizarea continuă a glicemiei fără niciun fel de restricții, singurele două solicitări fiind cea a posesiei unui buletin de identitate sau certificat de naștere și a realizării solicitării. Pentru celelalte categorii de persoane cu diabet de tip 1, există niște mici restricții, în sensul necesității îndeplinirii a două din cinci criterii posibile, un lucru extrem de ușor de atins” susține conf. dr. Sorin Ioacără. Cele cinci criterii sunt: hemoglobina glicozilată mai mare de 7%, un tratament cu patru prize de insulină, hipoglicemiile și încă 2 criterii legate de complicații ale diabetului precum retinopatia, neuropatia sau boala renală cronică.

Intervențiile invitaților noștri pot fi urmărite integral în înregistrarea evenimentului, disponibilă AICI.

Ora Pacientului RoDiabet este o inițiativă a Platformei RoDiabet dezvoltată din mai 2020 cu susținerea partenerilor: Alliance Healthcare România, Alphega FarmacieAstra ZenecaBoehringer Ingelheim, Dahna, FADR- Federația Asociațiilor Diabeticilor din România,  LiamedMedtronic, Novo Nordisk.  

Întâlnirile lunare RoDiabet Ora Pacientului sunt dedicate tuturor persoanelor care trăiesc cu diabet și familiilor acestora, abordând teme care să ușureze gestionarea diabetului și care să răspundă întrebărilor dintre cele mai diverse, precum: cum facem gestionarea corectă a diabetul în timpul pandemiei, ce este și cum controlăm hipoglicemia, care sunt complicațiile cardiovasculare și cele renale ale diabetului, care e legătura dintre obezitate și diabet, ce este piciorul diabetic sau ce tehnologii și aplicații avem în sprijinul persoanelor cu diabet.

RoDiabet este o comunitate administrată de Oameni și Companii. Oameni și Companii-OSC oferă soluții de marketing utilizând un ecosistem propriu de +130 comunități business sau profesionale si platforme digitale asociate. O listă cu aceste platforme puteți vedea aici. O listă de comunități, aici.