“2022 a fost provocator pentru companii, însă dacă ar fi să tragem linie, pot spune cu certitudine că am trecut cu bine peste încercările anului și ne-am adaptat la noile condiţii de pe piaţă”, spune Fady Chreih, CEO Rețeaua de Sănătate Regina Maria, într-un interviu acordat revistei Forbes.

“Pandemia a fost primul test pe care l-am trecut cu brio; în 2022 doar am continuat să optimizăm și să aplicăm lecțiile învățate în anii anteriori – lecții bazate în primul rând pe agilitate, pe capacitatea organizației de a ‘pivota’ și a se adapta rapid într-o realitate volatilă, complexă și în continuă schimbare. Estimările pe care le-am avut pe final de 2021, mai exact creșterea business-ului de circa 20% față de 2020 și o cifră de afaceri de peste 280 milioane de euro, au fost atinse”, arată Fady Chreih.

Potrivit acestuia, în 2022 Rețeaua de Sănătate Regina Maria a depășit pragul de 6 milioane de pacienți și 8.000 de angajați, gestionând un portofoliu de peste 751.000 de abonamente.

 

Cuvintele cheie ale anului 2022: “agilitate” & “digitalizare”

Dacă ar fi să aleagă un singur cuvânt al anului 2022, Fady Chreih ar spune “agilitate”: “Acesta rezumă perfect domeniul nostru de activitate, pentru că la fel ca în pandemie, a fost necesar să regândim felul în care ne raportăm la munca noastră și să ne adaptăm rapid tuturor schimbărilor  care au avut loc la nivel mondial, nu doar local”.

De asemenea, ar adăuga “digitalizarea”, unul dintre pilonii strategici ai Rețelei de Sănătate Regina Maria, datorită nevoii de acces facil și rapid la servicii, astfel încât să le ofere pacienţilor control deplin cu privire la modul în care pot avea grijă de sănătatea lor.

“Pacientul Rețelei de Sănătate Regina Maria are acum posibilitatea să facă totul online: de la programare în clinică şi la medicul dorit, până la consultaţie, plata şi salvarea rezultatelor investigaţiilor în dosarul medical electronic. În plus, am lansat secțiunea ‘Abonamentele mele’, care le permite abonaților să vadă sumele economisite în baza abonamentului medical activ, cu detalii despre valoarea serviciilor pe care le-au consumat, precum și toate categoriile de servicii la care au acces”, explică Fady Chreih.

 

“Vechile lecții nu se mai aplică, intrăm în al patrulea an de criză și instabilitate”

În ceea ce privește provocările ce vor urma pentru industria medicală în anul 2023, CEO-ul Rețelei de Sănătate Regina Maria crede că suntem în fața unei realități cu care generația noastră nu s-a mai confruntat până acum. “Vechile lecții nu se mai aplică, pentru că deja intrăm în al patrulea an de criză și instabilitate: am trecut printr-o pandemie, un război, și pare că cel mai frecvent cuvânt este criză: criza prețurilor, criza alimentelor, criza energiei, criza generată de inflație. De aceea e important și provocator în același timp să continuăm să rămânem deschiși, flexibili și agili, pentru a avea capacitatea de a integra orice schimbare mai mult sau mai puțin predictibilă. La fel de important este să învățăm reziliența și să ne exersăm curajul de a lua decizii strategice în contexte volatile și ambigue”, conchide Fady Chreih.