Sfatul principal, pentru perioada sărbătorilor de iarnă, pe care l-a dat doamna Dr. Oana Pop, medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice la Hyperclinica Medlife Oradea, întru-un material pentru portalul RoDiabet.ro este:  „puțin și des”, putem să mâncăm din toate dar cu măsură. Excesele sunt cele care ne crează probleme și care pot duce la agravarea unor afecțiuni preexistente”.

“Când vine această perioadă a anului toți ne gândim la petreceri, sărbătoare, zile libere, multă mâncare și alcool. Dar oare ce ar trebui să facem pentru a ne menține sănătoși și în această perioadă, indiferent de planul nostru alimentar?

În perioada Sărbătorilor, dar și înainte și după, vă recomand ca alimentația să fie cât mai colorată, cu toate că în această perioadă vom consuma și produse realizate din carne de porc, produse care sunt mai greu digerabile. Vă recomand ca aceste produse să le combinați cu legume care conțin fibre astfel încât să nu se dea peste cap digestia. Este foarte important să aveți și o masă lichidă, adică supe sau ciorbe care să ajute digestia”, recomandă doamna Dr. Pop.

Alcoolul să fie cu măsură și dacă este posibil diluat cu apă lângă. Adică să avem la îndemână și un pahar de apă pentru hidratare.

“Ca și desert, excesele din dulciuri rafinate sunt cele care ne pot crea probleme. Vă recomand să adăugați ca desert fructe de sezon. În această perioadă portocalele, clementinele, grapefruitul, mandarinele și lista poate continua sunt la mare căutare. Atenție să nu realizați excese, deoarece să nu uităm că și fructele conțin zahărul lor propriu sub formă de fructoză. Ca atare, nu exagerați, și mai ales nu combinați dulciuri cu fructe.

În această perioadă tindem să fim mai sedentari, dar eu vă recomand mișcare și sub formă de plimbări. Este foarte important să facem mișcare și în această perioadă rece”.

“Dacă vom avea grijă de sănătatea noastră vom putea realiza tot ce ne dorim fără barieră. Vă doresc Sărbători Fericite și multă Sănătate!”, Dr. Oana Pop.

 

Sursa foto: Claudiu Szabo