Îngrijirea piciorului diabetic este un serviciu esențial în sistemul medical. Cu toate acestea, podiatria, specialitatea care se ocupă de îngrijirea piciorului diabetic, nu este încă destul de bine cunoscută în România. ,,Puțini dintre cei care au auzit de podiatrie și au cuvântul acesta în vocabularul personal înțeleg cu adevărat cât de complexă este specialitatea și cât de necesară”, a declarat asist. univ. dr. Cristian Paul Dan, medic specialist ortopedie, vicepreședintele Asociației de Podiatrie.

Podiatria datează de peste 100 de ani, fiind o specialitate recunoscută în peste jumătate din statele Europei, precum și în Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă ori Africa de Sud. Între timp au apărut mai multe supraspecializări ale podiatriei, astfel că acești profesioniști se ocupă de toate problemele piciorului, de la monturi sau unghii incarnate, deformări ale degetelor, probleme de piele la nivelul piciorului, până la piciorul diabetic și piciorul reumatoid. În țările în care există podiatrii, sunt mai puține amputații ale picioarelor. Potrivit Federaţiei Internaţionale de Diabet, includerea podiatrului în echipa de specialiști care îngrijesc atât piciorul diabetic, cât şi piciorul cu alte afecţiuni, duce la scăderea numărului amputaţiilor la nivelul membrelor inferioare cu până la 85%.

Material integral pe 360medical.ro