Despre rolul medicinei stilului de viață și potențialul său de a schimba fundamental viața oamenilor, dar și despre seria de întâlniri ”Dialogurile Obezității” într-un interviu acordat de dr. Anca Hâncu, echipei DespreObezitate.ro.

 Obezitatea este o boală, însă doar în ultimii ani a fost recunoscută ca atare și de către Organizația Mondială a Sănătății și organismele europene. Dar, în vreme ce în lumea medicală acest lucru este clar, fără a implica neapărat și acțiune din partea medicilor, la nivel populațional, la nivelul societății în general, obezitatea este departe de a fi percepută la gravitatea, la care există acest fenomen.

Cifrele ne oferă perspectiva completă: peste jumătate din populația României are suprapondere sau obezitate, iar un procent de circa 20% este deja afectat de obezitate, dar numai 2% dintre români consideră obezitatea ca fiind cea mai gravă boală1.

 Dr. Anca Hâncu, Președintele Asociației Naționale de Prevenție prin Stil de Viață ne-a explicat în interviul acordat platformei DespreObezitate.ro, de ce a fost nevoie de organizarea seriei de întâlniri ”Dialogurile Obezității” și care sunt rezultatele pe care le urmărește.

Obezitatea este puternic legată de stilul de viață. Acesta poate fi factor de risc și poate duce la obezitate, dar poate fi și cel care previne obezitatea, chiar un tratament al obezității. Așa mi-a venit ideea acestui concept al ”Dialogurilor obezității”, concretizat în 5 evenimente mari, care se realizează online și care sunt adresate medicilor, adică specialiștilor care vor fi implicați în gestionarea obezității. Obezitatea înseamnă comorbidități, înseamnă afectare mecanică, dar și metabolică, așa că va trebui să dăm tot mai mare atenție acestui fenomen, acestei boli” este de părere dr. Anca Hâncu, Președintele Asociației Naționale de Prevenție prin Stil de Viață.

5 ediții ale Dialogurilor Obezității

Seria de evenimente ”Dialogurile Obezității” a început în luna decembrie a anului trecut. Prima ediție a adus în fața participanților speakeri recunoscuți, precum profesor dr. Gabriela Roman, Președinta Federației Române de Diabet și profesor Maria Moța, fost Președinte al Societății Române de Diabet. S-a discutat despre ”Obezitatea între realitate și percepție” și au fost prezentate medicilor și profesioniștilor din domeniul medical cele două studii mari PREDATORR și ORO, cu rezultate asemănătoare, care arată prevalența îngrijorătoare a obezității în România. În cadrul aceleași întâlniri a fost prezentat și un studiu de percepție, la nivel populațional general, care ne-a arătat cât de departe de realitate sunt percepțiile oamenilor.

A fost dovada că mesajele noastre trebuie să meargă cât mai mult către populație, pentru a crește gradul de conștientizare al acestei boli, dar și pentru a preveni boala, pentru a o trata în mod profesionist” crede dr. Anca Hâncu.

Cel de-a doua ediție a ”Dialogurilor Obezității” a fost organizată în 20 ianuarie 2022 și a privit ”Obezitate ca abordare multidisciplinară”. Personalități precum prof. Dr. Gabriela Roman, prof. Dr. Nicolae Hâncu, prof. Dr. Cătălina Poiană și prof. dr. Cornelia Bala au vorbit despre echipa multidisciplinară, care trebuie să preia pacientul cu obezitate, să-l îngrijească și să respecte anumite etape terapeutice. ”Ordinea acestor etape prevede că trebuie să se pornească întotdeauna cu stilul de viață, iar asta trebuie făcut în mod integrat și comprehensiv. Etapa următoare e abordarea farmaceutică, iar la final, ajungem la abordarea bariatrică” ne-a precizat dr. Anca Hâncu.

Evenimentul al treilea din seria ”Dialogurilor Obezității” a abordat stilul de viață, factorii de risc, prevenția și instrumentele de tratament disponibile pentru obezitate. ”Aici am avut onoarea să le am alături pe doamna conf. Dr. Diana Păun și pe prof. dr. Maria Moța. În cadrul întâlnirii au fost prezentate și efectele anti-arterosclerotice ale analogilor de GLP-1, de către prof. dr. Dan Gaiță” a continuat Dr. Anca Hâncu prezentarea seriei de întâlniri dedicate obezității.

Ce este nou la toate aceste dialoguri ale obezității este faptul că, fiecare speaker își prezintă tematica, iar apoi are loc o dezbatere, inclusiv pe baza întrebărilor din sală, care sunt numeroase. La ultima ediție am avut mai bine de 949 participanți și multe întrebări și discuții. Aceste dialoguri sunt foarte naturale și vin firesc cu toate prejudecățile, temerile, cu toată încărcătura emoțională pe care o au medicii în fața acestei boli. Ce este specific obezității este faptul că tratamentul ei înseamnă și multe eșecuri cauzate, în mare măsură, de intervenții neprofesioniste, făcute la întâmplare, cu planuri care apar pe internet, cu sfaturi din diverse surse. Acesta e și motivul pentru care se vede tot mai mult nevoia abordării făcute de o echipă multidisciplinară” a continuat Dr. Anca Hâncu.

4 martie – o ediție specială a Dialogurilor Obezității

Ne pregătim de ediția a patra, care este prilejuită de Ziua Mondială a Obezității din 4 martie, la care vom fi onorați să-l avem alături pe profesorul Jeffrey Mechanick, de la Mount Sinai Hospital din New York. Profesorul Mechanick, dincolo de faptul că este un profesionist american care cunoaște foarte bine tematica obezității, este un creator de concepte, cel care a creat conceptul de Cardiometabolic-Based Chronic Disease adică Boală Cronică Cardiometabolică. În acest concept definește obezitatea ca Adiposity-Based Chronic Disease, adică boală cronică adipozitară, acea masă grasă suplimentară este cea care pornește totul” susține dr. Anca Hâncu.

 Ceilalți invitația ai ediției sunt personalități medicale recunoscute din domenii diferite precum: prof. dr. Cătălina Poiană și conf. dr. Diana Păun (endocrinologie), prof. dr. Gabriela Roman și prof. dr. Bogdan Timar (diabet), dar și o echipă de elită de cardiologi, prin prof. dr. Dragoș Vinereanu și prof. dr. Dan Gaiță.

Obezitatea va fi abordată din perspectiva diabetului, a endocrinologiei, dar și din perspectiva cardiologilor  adică a complicațiilor, a comorbidităților acestei boli. Practic vom contura acest concept cardiometabolic expus pentru prima dată de către profesorul Jeffrey Mechanick în cărțile sale în anul 2014” povestește dr. Anca Hâncu.

Profesorul Jeffrey Mechanick este urmașul profesorului James M. Rippe, cel care a definit pentru prima dată medicina stilului de viață. ”Cartea sa din anul 2016, ”Manual of Lifestyle Medicine”, este un fel de Biblie pentru toți cei care susținem medicina stilului de viață și principiile acesteia, adică prevenție, tratament și remisia bolilor prin stilul de viață” a explicat dr. Hâncu.

Medicina stilului de viață: un concept inovator adus în România

Dr. Anca Hâncu, președinta Asociației Naționale de Prevenție prin Stil de Viață este pionierul acestui stil de viață în România și reprezentant al Societății Europene de Medicină a Stilului de Viață în țara noastră. Medicina stilului de viață este un concept bine dezvoltat și reprezentat în SUA și chiar în Europa, dar care în România face primii pași, prin eforturile dr. Hâncu.

Lucrez de mulți ani pentru dezvoltarea acestui concept în România și cred ca este important să înțelegem posibilitățile multiple pe care le aduce. Practic suntem cei care deschidem posibilități pacienților și îi ajutăm să își atingă potențialul maxim, să întrevadă și să atingă valențe pe care nici măcar nu aveau curajul să le viseze” continuă dr. Anca Hâncu.

Pacienții merită medici pasionați

Rezultatele aplicării acestor concepte pot fi spectaculoase. Dr. Hâncu ne-a prezentat cazul unei paciente care a scăzut în greutate 50 de kilograme și care își menține greutatea de mai bine de 2 ani, printr-un stil de viață corect. Pacienta și-a schimbat complet obicieiurile și viața și face acum lucruri pe care înainte nici nu le visa.

Dr. Anca Hâncu ne-a explicat metoda prin care reușește să schimbe viața pacienților săi. ”Recomandările le dăm treptat, astfel încât pacientul să se poată obișnui cu ele. Chiar dacă eu mi-am setat obiectivele și știu unde trebuie ajuns chiar de la început, nu transmitem totul brusc și pacientului. Lăsăm timpul să treacă, abordăm totul treptat și așa ne dăm seama dacă mesajul nostru a ajuns și a fost interpretat și analizat. Decizia o ia pacientul în momentul în care este pregătit. Este foarte important să ne sincronizăm cu nivelul la care este pregătit să acționeze și pacientul”.

Există și cazuri în care, chiar dacă pacientul are cunoștințe, chiar dacă vrea, să nu poată să se mobilizeze decât la un moment dat. Sunt multe exemple fericite, dar nu toate exemplele sunt chiar perfecte și sunt situații în care s-au acumulat foarte multe eșecuri, iar pacienților le este mult mai greu să facă schimbări și să se mențină pe drumul corect. ”Domeniul merită însă atenția noastră, iar acești pacienți merită medici pasionați, dedicați, medici care să-i ajute cu tot sufletul” crede dr. Anca Hâncu

În 24 martie va avea loc ultima ediție a Dialogurilor obezității”, unde obezitatea va fi privită prin prisma vârstei adulte, a îmbătrânirii, pentru că stilul de viață poate fi și un factor de risc, dar poate fi și un factor protectiv pentru Alzheimer sau demență. Pentru a avea o îmbătrânire frumoasă, condiția este stilul de viață sănătos, cel care menține capacitățile cognitive mai mult timp, cel care susține memoria, puterea de învățare și socializarea.

”Avem o carte foarte frumoasă, scrisă de David Sinclair de la Harvard, ”Lifespan: De ce îmbătrânim și cum să nu o mai facem”, care ne ajută să privim îmbătrânirea altfel, să nu mai considerăm îmbătrânirea ca pe ceva firesc, să o acceptăm și să ne lăsăm duși de ea, ci să privim îmbătrânirea aproape ca pe o boală, pe care să o prevenim și să încercăm ca prin stilul de viață să o întârziem și să nu ajungem la boli și la complicații” povestește dr. Anca Hâncu.

Planurile Asociației Naționale de Prevenție prin Stil de Viață nu se opresc odată cu ”Dialogurile Obezității”, ci dimpotrivă, seria de întâlniri doar a deschis numeroase teme și abordări noi. În luna mai dr. Anca Hâncu pregătește cursuri de nutriție dedicate medicilor, cursuri organizate în urma numeroaselor solicitări primite din partea specialiștilor, iar în 24 iunie, în București va fi organizată conferința națională a Asociației, unde, dacă condițiile o vor permite va fi prezent și profesorul Jeffrey Mechanick.

Sunt atât de bucuroasă și mândră de tot ce facem prin asociație și lucrăm toate aceste lucruri cu atâta pasiune, încât sperăm că reușim să le și transmitem și să le facem să se vadă!” declară dr. Anca Hâncu în interviul acordat platformei DespreObezitate.ro.